BASESCU ii raspunde lui PONTA: CSAT nu e club de dezbatere, elegant era sa ma sune inainte

Presedintele Traian Basescu a comentat, duminica seara, declaratiile premierului Victor Ponta privind organizarea unei sedinte CSAT pe tema crizei din Ucraina, afirmand ca CSAT nu este club de dezbatere si ii cere sa nu “terfeleasca aceasta institutie”, transformand o tema de securitate nationala intr-o tema de campanie electorala derizorie.

“Dansul confunda sedintele CSAT cu sedintele de Guvern, unde vine Rusanu si Chitoiu cu o ordonanta, maine-poimaine vine Mazare cu Portul si el semneaza. Fac un apel public catre premier sa nu terfeleasca si aceasta institutie, sa se supuna rigorilor acesteia. Introduce aceasta tema de securitate nationala intr-o tema de campanie derizorie. Nu voi permite asa ceva. CSAT nu e club de dezbatere si eu nu ma joc si nici nu o sa compromit CSAT”, a declarat Traian Basescu.

Seful statului a tinut sa adauge: “Plus ca elegant era sa ma sune: Dle presedinte, am urmatoarele framantari metafizice si as dori sa le prezint CSAT-ului“.

Mondo News iti recomanda si: Ponta spune ca va convoca el sedinta cSAT, daca Basescu nu o va face

Basescu a mai spus ca il asteapta duminica seara sau luni pe Victor Ponta sa depuna o strategie din partea Guvernului pentru a fi analizata.

“Mi-e foarte greu sa gasesc motivatiile acestor declaratii ale premierului, cu certitudine vorbeste pentru a vorbi. Astept sa prezinte o strategie, deocamdata premierul Victor Ponta n-a depus niciun document. Nu poti sa convoci CSAT fara sa ai documentele depuse. Astept sa depuna o strategie din partea Guvernului, daca o are, poate sa vina cu ea si in seara asta, si de maine poate fi analizata”, a spus seful statului, in studioul B1 TV.

Citeste si: Traian Basescu atrage atentia ca exista riscul unui razboi civil masiv in Ucraina