BASESCU, in atentia Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii din cauza unei declaratii despre imigranti. Reactia fostului presedinte. UPDATE

Fostul presedinte TRAIAN BASESCU a intrat in atentia Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii dupa ce a declarat vineri la postul B1 TV ca nu este de acord cu primirea refugiatilor si considera acest lucru neconstitutional. 

UPDATE 19:49: Fostul presedinte, TRAIAN BASESCU, reactioneaza in urma acuzatiilor CNCD. Acesta a afirmat sambata seara la postul B1 ca el avertizeaza prin mesajele pe care le transmite cu privire la criza refugiatilor asupra pericolelor care pot sa apara la adresa securitatii Romaniei.

Totodata, fostul sef al statului a subliniat ca daca tara noastra accepta sa primeasca imigranti, peste ”2 ani am putea sa ne trezim cu bombe la metrou”.

TRAIAN BASESCU s-a declarat siderat de atitudinea pe care a luat-o Asztalos Csaba Ferenc, presedintele CNCD, care a precizat ca afirmatiile facute de fostul presedinte sunt in atentia Consiliului.

”Sunt absolut siderat de atitudinea publica a domnului presedinte (n.r.Asztalos Csaba Ferenc, presedintele CNCD). Eu nu am spus ca musulmanii sunt toti teroristi, am spus ca printre refugiati in mod categoric sunt si teroristi.

Am atentionat asupra faptului ca printre minoritatile siita si sunnita in Statele Arabe este o profunda adversitate si ca isi pun bombe unii la altii si am avertizat privind securitatea tarii mele. Eu m-am referit strict la Romania, nu la Europa.

Daca as fi presedinte, nu as fi de acord ca o astfel de relocare sa se faca in Romania. Am avertizat ca peste 2-3 ani s-ar putea sa ne trezim cu bombe la metrou.

Si daca domnul presedinte al CNCD da scris ca nu se va intampla asa, eu zic sa il ascultati pe el, daca nu, eu zic sa ascultati avertismentul unui fost sef de stat. Eu judec din punctul de vedere al unui fost sef de stat.

Fie ca vorbim de Realitatea, Antena 3 sau Romania TV, inteleg ca sunt intr-o actiune furibunda impotriva mea, dar experienta mea de 10 ani ma obliga sa avertizez public.

As fi vrut sa vad o dezbatere despre problema refugiatilor si o hotarare a Parlamentului Romaniei legata de problema refugiatilor. Nu as vrea ca acceptarea unui numar mare de refugiati sa duca la instalarea unui stat politienesc (n.r. in Romania).

Eu consider ca imi fac o datorie publica. Sigur, institutiile statului vor sa ma faca sa tac. Resping aceasta atitudine a presedintelui CNCD. Eu imi fac datoria sa avertizez romanii”, a declarat TRAIAN BASESCU intr-o interventie telefonica.

Stire initiala

Afluxul mare al refugiatilor reprezinta o chestiune de securitate si cine ia in joaca acest element va plati scump pe termen mediu si lung, avertizeaza fostul presedinte. “Blocajul la Consiliul JAI” e singura solutie pe care BASESCU o vede pentru Iohannis luni, la reuniunea de la Bruxelles, adaugând ca este nevoie de o decizie a Parlamentului in cazul refugiatilor.

CITESTE SI: BASESCU: Sa spunem ca au patruns doar 50 de jihadisti in UE. Ei nu se lupta cu vorbe, ci cu bombe

In acest context, peresedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD),  Asztalos Csaba Ferenc, a declarat ca ia in calcul o sesizare in privinta declaratiilor fostului presedinte.

“Dezbaterea publica nu trebuie trabnsformata intr-un vehicul de dragul de a atinge scopuri politice, sa incitam la urma impotriva unei comunitati, mai ales ca noi nu avem niciun refugiat in acest moment. Atunci când este vorba despre formatori de opinie, responsabilitatea in dezbaterea publica trebuie sa fie mai accentuata, mai ales când e vorba despre un fost presedinte de stat care a avut posiblitatea sa acumuleze un fond de cunostinte si care utlizeaza un subiect care poate genera ura in societate fata de o comunitate care nu e prezenta pe teritoriul tarii”, a declarat presedintele CNCD intr-o interventie telefonica la postul B1 TV.

CITESTE SI: BASESCU: Nu cred ca daca eram eu la Cotroceni, CE si-ar fi permis sa aleaga o cota de imigranti fara sa ma consulte

 Sursa foto psnews