Basescu: Romania va pierde acordul cu FMI si UE daca se introduce reducerea CAS

Politica externa dusa de Traian Basescu

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca, “daca se introduce reducerea CAS, Romania pierde acordul cu FMI si UE” si ca, in schimb, economia ar putea respira normal din nou daca s-ar anula taxele suplimentare, precum cea pe stalp si pe combustibil.

“Introducerea reducerii CAS va crea un gol de resurse mult prea mare in raport si cu celelalte obligatii pe care ni le-am asumat, iar eu o spun public: daca se introduce reducerea CAS, Romania pierde acordul cu Fondul si cu UE, cu implicatiile care decurg de aici, din punct de vedere credibilitate si din punct de vedere al top-up-ului de la UE pentru proiectele cu bani europeni. Se vor pierde 10% din contributiile UE la proiectele din Romania”, a sustinut seful statului, in declaratia de presa in care s-a referit la recesiunea tehnica in care a intrat Romania.

Citeste si: Basescu a anuntat ca Romania a intrat in recesiune si suntem la un pas de criza

Presedintele a subliniat ca exista solutii de revenire a economiei, prima fiind anularea taxelor suplimentare, precum taxa pe stalp si revenirea la vechiul pret al combustibilului.

Aceste solutii “ar ajuta economia sa inceteze sa mai gafaie”, a spus Traian Basescu, explicand ca economia “trebuie facuta din nou sa respire normal”. 

“Nu reducerea CAS va avea efect pe revenirea la o respiratie normala a economiei, ci extragerea din economie a poverilor suplimentare, care oricum n-au facut bugetul mai fericit, dimpotriva”, a mai spus Basescu.

Citeste si: Romania are a doua cea mai mare INFLATIE din UE

Totodata, presedintele a atras atentia ca UE a anuntat intrarea Romaniei in recesiune tehnica si nu INS, care a motivat ca a folosit un formular standard din 2009.

“Am impresia ca este a treia institutie care capoteaza sub presiune politica si vine sa completeze salba de institutii puse sub control politic, alaturi de Avocatul Poporului si de CNA (…). Au facut ce a facut si seful lor, au plagiat un formular din 2009 si de-asta au omis sa spuna tarii ca a intrat in recesiune”, a afirmat Traian Basescu.