Belgia: Senatul a adoptat legea privind extinderea eutanasiei la copiii afectati de boli incurabile

Senatul Belgiei a adoptat, joi, cu o larga majoritate proiectul de lege privind autorizarea eutanasiei pentru minori afectati de boli incurabile, care, pentru a intra in vigoare, necesita si votul deputatilor, relateaza Mediafax. 

Senatorii au adoptat textul proiectului de lege cu 50 de voturi pentru si 17 impotriva. Socialistii si liberalii (cu doua exceptii), membri ai majoritatii guvernamentale, au votat pentru. La fel au procedat ecologistii si senatorii partidului nationalist flamand NVA, aflat in opozitie.

Senatorii de centru crestin-democrati si cei ai partidului flamand de extrema dreapta Vlaams Belang (opozitie) au votat impotriva. Propunerea va fi transmisa Camerei Reprezentantilor, dar nu este sigur ca deputatii vor avea timp sa o examineze inainte de alegerile legislative care vor avea loc la 25 mai.

“Noi vrem ca aceasta lege sa fie votata definitiv inainte de dizolvarea camerelor”, a declarat joi pentru AFP deputata socialista Karine Lalieux.
Textul prevede ca un minor poate cere sa beneficieze de eutanasie daca se confrunta cu suferinte fizice insuportabile si netratabile, in faza terminala. Pentru aceasta el trebuie consiliat de catre o echipa medicala si sa primeasca acordul parintilor.

Daca proiectul de lege va fi adoptat, Belgia va urma exemplul Olandei, unde eutanasia minorilor este autorizata de peste 12 ani.

Aplicarea legii va fi limitata deoarece va permite, pe an, eutanasierea doar pentru cateva cazuri de minori care sufera de o boala incurabila, in special cancer, si al caror deces este prevazut intr-un termen scurt.

Suferintele “psihice” insuportabile, care au deschis calea eutanasiei pentru adulti, au fost excluse pentru minori de catre senatori.
Dezbaterea a fost initiata la inceputul anului de senatorul socialist Philippe Mahoux, autorul legii care a autorizat in 2002 eutanasia pentru adulti. Acesta a explicat ca a raspuns sustinerii exprimate de pediatrii si infirmierii confruntati cu “suferinta insuportabila” a copiilor, la care ar putea raspunde doar in mod ilegal.

Reprezentantii marilor religii crestine, musulmane sau evreiesti si-au exprimat recent opozitia intr-un mesaj comun si “puternica preocupare fata de riscul banalizarii” eutanasiei.

In 2012, 1.432 de persoane eutanasiate au fost inregistrate oficial, reprezentand doi la suta din decesele inregistrate in Belgia.