Benny Adegbuyi îl învinge pe Badr Hari prin KO tehnic în repriza a 3a! Video

Benny Adegbuyi l-a învins, sâmbătă seara, pe Badr Hari (36 de ani), prin KO tehnic în repriza cu numărul 3 din gala Glory 76. Benny, din postura de outsider, a reușit astfel cea mai importantă victorie a carierei la 35 de ani.

Benny Adegbuyi a fost numărat după ce a fost trimis la podea în repriza a doua însă nu a renunțat la luptă. Luptătorul român a revenit hotărât în ring și în repriza a treia a trimis o stângă devastatoare care i-a spart nasul lui Badr Harry. Adversarul românului a fost numărat de două ori și nu a mai putut continua partida, victoria revenindu-i, înainte de limită, lui Benny Adegbuyi prin KO tehnic.

”Benny Adegbuyi este născut în România, în Transilvania! Tocmai a devenit al doilea cel mai cunoscut om de acolo, după Dracula”, a declarat entuziasmat comentatorul galei Glory 76.

„Mă simt incredibil. A fost o performanță fantastică, pe alocuri dramatică. Mă așteptam că va începe rapid, e un luptător senzațional. Dar cum v-am spus, sunt dur ca naiba! Știam că dacă îmi voi menține strategia, voi aduce durerea de care vă vorbeam. Când i-am aplicat un uppercut, am simțit că trebuie să merg mai departe. Cei din colț mi-au spus să merg peste el.

Cred că i-am spart nasul. Îl respect, dar asta se întâmplă dacă a acceptat să intre în ring cu mine. Asta e, poate data viitoare e mai bun. Nu mă gândesc la un meci pentru centură cu Rico Verhoeven. Lăsați-mă să mă bucur de victoria asta! Mulțumesc pentru tot, România!”, a declarat Benny Adegbuyi la câteva minute după succesul în  fața lui Badr Hari.

Sursa foto: sport