BERCEA MONDIAL, CONDAMNAT definitiv la opt ani si noua luni de INCHISOARE

Interlopul SANDU ANGHEL, cunoscut drept BERCEA MONDIAL, a fost CONDAMNAT definitiv de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie la opt ani si noua luni INCHISOARE pentru omor calificat, dupa ce in 2011 si-a injunghiat unul dintre nepoti, potrivit Agerpres.

In acelasi dosar, fiul sau, Florin Anghel, zis Ambasador, a fost condamnat la cinci ani si trei luni inchisoare cu executare, iar sotia lui Bercea, Fanica Anghel, a ramas cu un an de inchisoare cu executare.

Din pedeapsa aplicata se va deduce perioada retinerii si arestarii lui SANDU ANGHEL, de la 20 februarie 2011 la 16 mai 2014.

Citeste si: Sandu Anghel, alias Bercea Mondial,condamnat la doi ani de inchisoare!

Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursurile inculpatilor si a redus putin pedepsele aplicate in noiembrie 2013 de Curtea de Apel Craiova, instanta care ii condamnase pe SANDU ANGHEL la zece ani si pe Florin Anghel la pt ani inchisoare.

Decizia ICCJ este definitiva.

BERCEA MONDIAL este acuzat ca pe 17 februarie 2011 si-a injunghiat unul dintre nepoti, pe Ionut Anghel, in urma unei altercatii care a avut loc intr-un bar din orasul Draganesti-Olt.

Ionut Anghel a ajuns in seara zilei de 17 februarie 2011 la Spitalul de Urgenta Craiova cu rani grave produse cu un cutit.

Victima l-a indicat atunci drept agresor pe SANDU ANGHEL, personaj al lumii interlope, care isi spune BERCEA MONDIAL.

Citeste si: Bercea Mondial nu sufera de schizofrenie, a decis IML

Dupa ce BERCEA MONDIAL a fost arestat preventiv si dosarul a ajuns la Tribunalul Olt, victima si-a schimbat declaratia, afirmand ca nu l-a injunghiat unchiul sau, SANDU ANGHEL.

In timpul procesului, Bercea a sustinut ca este bolnav si sufera de afectiuni psihice, boli interne, dar a acuzat si presa, prin vocea avocatilor, ca-i strica reputatia si-i lezeaza demnitatea numindu-l Bercea Mondial, adica asa cum el insusi a scris pe una dintre casele pe care le detine in Draganesti-Olt.

Interlopul mai are o condamnarea definitiva de doi ani inchisoare cu executare pentru evaziune fiscala si spalare de bani, decizie data in aprilie 2013 de instanta suprema.

Sursa foto: realitatea.net