Detalii despre stabilirea a doua fabrică Dacia în Maroc

Fostul președinte și CEO al alianței Renault-Nissan-Mitsubishi, Carlos Ghosn, a oferit detalii despre procesul de decizie privind stabilirea a doua fabrică dedicată mărcii Dacia. În perioada în care conducea grupul, Ghosn a identificat necesitatea unei capacități suplimentare de producție pentru vehiculele low-cost, deoarece cererea depășea posibilitățile existente ale uzinelor din România, Rusia și Columbia. Această nevoie a devenit critică având în vedere că, la jumătatea anilor 2000, Renault avea ca țintă vânzarea a un milion de Loganuri până în 2010, însă capacitățile de producție erau insuficiente.

Potrivit Ziarul Financiar, România se afla pe lista scurtă a opțiunilor evidente pentru extindere, alături de Slovenia și Turcia. Totuși, conducerea grupului a decis în final să construiască noua unitate de producție în Maroc, lângă portul Tanger. Această alegere a fost motivată nu doar de costuri, ci și de dorința de a reduce dependența de o singură bază de producție, transformând astfel Marocul într-un centru regional și global pentru industria auto. Decizia a fost luată chiar și în contextul în care Dacia dispunea deja de o fabrică competitivă, cu o capacitate de 350.000 de mașini.

Implicarea autorităților marocane

Carlos Ghosn a dezvăluit că decizia a fost accelerată de implicarea directă a prim-ministrului Marocului, care a venit personal la biroul său pentru a solicita instalarea unei fabrici mari în țara sa. Prim-ministrul a întrebat explicit care sunt condițiile necesare pentru ca acest proiect să devină realitate. După aceste discuții, fostul CEO a decis, în termen de trei luni, ridicarea celei mai mari fabrici din Africa.

Această abordare a demonstrat modul în care o strategie globală a fost adaptată la nivel local pentru a atrage investiții străine și a crea un ecosistem industrial în regiune. Pentru Maroc, atragerea unui gigant precum Renault Group a reprezentat un eveniment economic major, indiferent de nivelul de dezvoltare al țării, fiind metoda prin care statul a reușit să își atingă scopul de a crea un mediu industrial robust.

Impactul asupra producției actuale

În prezent, uzina de la Tanger exportă aproape 90% din producția sa, concentrându-se exclusiv pe modelele Sandero și Jogger. În contrast cu situația de atunci, Slovenia și Turcia primesc acum modele noi Dacia, în timp ce volumul de producție de la Mioveni a cunoscut o scădere. Cele trei variante inițiale — România, Slovenia și Turcia — sunt astăzi exact țările între care grupul francez împarte proiectele Dacia, însă capacitatea nouă a plecat din Europa către Maroc acum aproape două decenii.

Analizând cifrele din perioada de expansiune, se observă amploarea deficitului de producție. În timp ce uzina de la Mioveni era limitată la 175.000 de unități pe an, celelalte baze de producție aveau capacități mult mai mici: Rusia producea 60.000 de unități, Columbia 15.000, iar Marocul 30.000. Aceste volume nu acopereau diferența necesară pentru a atinge obiectivul de vânzări stabilit de grup.