Documente CNSAS despre emigrarea în Germania în perioada comunistă

În ultimii trei ani ai regimului condus de Nicolae Ceaușescu, mii de cetățeni au încercat să părăsească România cu destinația Republica Federală Germania. Conform documentelor publicate de CNSAS, care provin din fondul Ministerului Apărării Naționale – Cabinetul Iulian Vlad, între 1987 și 1989 au fost înregistrate oficial 47.132 de solicitări noi pentru plecarea definitivă. Autoritățile au aprobat în total 35.486 de cereri, menținând un ritm controlat de aproximativ 12.000 de emigranți pe an. Mai exact, în 1987 au plecat 12.575 de persoane, în 1988 au fost 12.744, iar în primele opt luni ale anului 1989 au fost aprobate 10.147 de plecări.

Metode de părăsire a țării

Pe lângă canalele legale, cetățenii au recurs la diverse metode de evaziune pentru a ajunge în străinătate. Cea mai sigură metodă, conform jargonului Securității, a fost refuzul de a reveni în țară după călătorii sau tranzit, prin care 5.536 de persoane au rămas ilegal în exterior. Vârful acestui fenomen a fost atins în 1988, când 2.822 de români nu s-au mai întors din excursii. Această situație a determinat regimul să restricționeze drastic vizele turistice, fiind aprobate doar 368 de astfel de vize în anul 1989.

Alte forme de emigrare clandestină au implicat trecerea ilegală a frontierei sau a Dunării, opțiune ale celor care nu mai aveau răbdare sau nu aveau nicio șansă de a obține un pașaport. În total, 2.243 de persoane au reușit să ajungă astfel în Germania, în timp ce 484 au fost arestate de grăniceri în tentativa de trecere frauduloasă. Datele arată că peste 75% dintre cei care au trecut ilegal granița au fost bărbați, dintre care jumătate aveau vârste între 19 și 30 de ani. Grosul fugarilor a fost format din muncitori calificați, numărând peste 1.500 de persoane.

Contextul administrativ și social

Situația birocratică a emigrării a fost marcată de un volum masiv de dosare blocate. La data de 1 septembrie 1989, existau 88.939 de cereri în curs de soluționare, unele dintre acestea fiind blocate încă din anul 1975, ceea ce însemna că unii solicitanți așteptau un pașaport cu mai bine de un deceniu. Potrivit surselor, solicitanții au fost în special etnici germani, pentru care plecarea în RFG devenise un proiect de familie, însă printre aceștia s-au aflat și români, maghiari și membri ai altor comunități.

Regimul a cedat parțial presiunilor, în special celor externe, pentru a permite plecările, însă a încercat în același timp să cenzureze cu disperare realitatea depopulării continue a țării. În toamna anului 1989, cu doar câteva luni înainte de prăbușirea regimului comunist, România se confrunta cu acest exod tăcut pe care dictatura încerca să îl țină sub tăcere și sub control. Din punct de vedere geografic, Sibiul și Timișul au fost epicentrele exodului, Sibiul reprezentând un centru important pentru gestionarea acestor procese de emigrare.