Bihor. Doi morți și doi răniți în urma unui accident rutier grav pe DN 19

Două persoane au murit, marţi, iar alte două sunt rănite, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu o betonieră, pe DN 19, în judeţul Bihor. Traficul rutier este complet blocat în zona localităţii Diosig.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bihor, Alina Dinu, a declarat pentru News.ro că în autoturism se aflau patru persoane, trei adulţi şi un copil de 15 ani.

În urma impactului violent, o femeie aflată la volan şi un pasager şi-au pierdut viaţa, iar copilul şi un alt pasager au suferit răni. Patru echipaje medicale, două SMURD şi două ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au intevenit la locul accidentului, iar răniţii au fost preluaţi pentru a fi duşi la spital.

Poliţiştii nu pot preciza deocamdată în ce condiţii a avut loc coliziunea. Traficul este complet blocat pe DN 19, în zona localităţii Diosig, unde s-a produs accidentul, iar reluarea circulaţiei va avea loc, conform poliţiştilor, în jurul orei 11.00.

Sursa foto: adevarul