Bilantul EBOLA in Africa de Vest se ridica la 3.338 de MORTI

Epidemia de EBOLA s-a soldat cu 3.338 de MORTI in Africa de Vest din 7.178 de cazuri inregistrate in cinci tari (Sierra Leone, Guineea, Liberia, Nigeria, Senegal), potrivit ultimului BILANT al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) realizat la 28 septembrie si publicat miercuri, relateaza AFP.

Un caz de infectare cu EBOLA a fost inregistrat si in Statele Unite, unde o persoana s-a imbolnavit dupa patru zile de la intoarcerea din Liberia in tara.

Citeste si: SUSPICIUNE DE EBOLA IN ROMANIA. BANICIOIU: “CAZUL A FOST INFIRMAT IN WEEKEND”

Epidemia, cea mai grava de la identificarea virusului in 1976, a izbucnit in Guineea, la sfarsitul lui decembrie 2013. De atunci, 1.998 de MORTI din cauza acestui virus au fost inregistrati in Liberia, din 3.696 de cazuri. Sapte sute zece persoane au MURIT in Guineea, din 1.157 de cazuri de infectare cu virusul Ebola, iar alte 622 au MURIT in Sierra Leone, din 2.304 cazuri.

Potrivit OMS, se observa, “pentru ultimele doua saptamani, o scadere evidenta a noilor cazuri confirmate in Liberia”.

In schimb, “situatia continua sa se agraveze” in Sierra Leone.

Personalul din domeniul sanatatii este in special afectat, cu 216 morti din 377 de persoane infectate.

Boala, numita si febra hemoragica EBOLA, are o rata de mortalitate de circa 70%, potrivit unui studiu al OMS. Infectia se produce prin contact direct cu fluidele corporale, iar perioada de incubatie este intre 2 si 21 de zile.

Citeste si: PRIMUL CAZ DE INFECTARE CU EBOLA DIAGNOSTICAT IN SUA

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, se poate spune ca boala a disparut intr-o tara cand nu mai exista contaminari “la 42 de zile dupa ultimul caz inregistrat”.