Bill Gates s-a sucit! Ce spune despre vaccin și imunizare

Bill Gates, cofondatorul Microsoft, a fost invitat la Conferința anuală pentru Securitate de la München unde, printre altele, a vorbit despre vaccinurile împotriva COVID-19. Totodată, miliardarul a susținut că va urma o nouă pandemie.

Deși a fost unul dintre personalitățile care a îndemnat oamenii să se vaccineze împotriva coronavirusului, Bill Gates și-a modificat discursul. „Data viitoare ar trebui să încercăm să o combatem în cel mult șase luni, în loc de doi ani.

Suntem la finalul uneia dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă a lumii. Din 2020, viața a căpătat un nou ritm, o nouă ordine, iar timpul a ajuns să fie măsurat în „valuri”.

Bill Gates a susținut că, în prezent, cele mai grave efecte ale pandemiei de Covid-19 s-au estompat, iar asta s-ar datora faptului că o mare parte a populației a căpătat o formă de imunitate. Miliardarul american a punctat faptul că, în multe locuri, imunitatea populației vine chiar pe seama expunerii la virus, care „a făcut o treabă mai bună de a ajunge la populația lumii decât am făcut-o cu vaccinurile”.

„Riscurile de a dezvolta o boală severă, asociate în principal cu vârsta înaintată și obezitatea sau diabetul sunt acum reduse dramatic datorită expunerii la infecție”, a mai declarat Bill Gates.

„Data viitoare ar trebui să încercăm să o combatem în cel mult șase luni, în loc de doi ani. Vom avea o altă pandemie. Data viitoare va fi un alt agent patogen. (…) Costul de a fi pregătit pentru următoarea pandemie nu este atât de mare. Nu este ca în cazul schimbărilor climatice. Dacă suntem raționali, da, data viitoare o vom identifica mai devreme. Guvernele ar trebui să investească de acum pentru a putea garanta o reacție mai rapidă pe viitor, o dezvoltare și distribuție mai accelerate de vaccinuri”, a mai spus Bill Gates.

Sursa foto: CNN