BIOGRAFIE. Razvan Cotovelea, ministrul propus la Societatea Informationala

Razvan Cotovelea, propus de premierul Victor Ponta ministru pentru Societatea Informationala, este un specialist in fonduri europene, ultima functie publica fiind cea de secretar de stat in MAEUR, sub mandatul lui Leonard Orban. Alexandru Razvan Cotovelea, in varsta de 41 de ani, este absolvent al Politehnicii din Bucuresti, Facultatea de Energetica.

S-a specializat pe fonduri europene, dupa ce a participat la cursuri de pregatire profesionala in mai multe tari, printre care Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia, Suedia, Olanda, Germania si Franta, in domeniul stiintelor politice si economice, diplomatiei, afacerilor europene, politici publice, problematica fondurilor structurale si managementului programelor europene.

In perioada 1998-1999, Razvan Cotovelea a condus Directia Asistenta pentru Aderare din cadrul Departamentului pentru Integrare Europeana, subordonat Guvernului. in 1999, Directia Asistenta pentru Aderare a trecut la Ministerul de Externe, unde Cotovelea a fost si coordonator national pentru programul PHARE.

Vezi aici BIOGRAFIA altor ministri

Dupa infiintarea Ministerului Integrarii Europene in 2000, Razvan Cotovelea a continuat sa fie director la Directia Asistenta pentru Aderare si coordonator national pentru programul PHARE in cadrul acestei institutii.

Intre 1 aprilie 2004 si 2 martie 2011, a fost angajat in cadrul Ministerului Finantelor Publice, unde a fost Director General al Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale si cordonator national adjunct al Asistentei Financiare Nerambursabile.

Din 20 septembrie 2011 pana in decembrie 2012 a fost secretar de stat in Ministerul Afacerilor Europene.

In 2005, a primit titlul de Cavaler al Ordinului National “Pentru Merit”, pentru importante servicii aduse Romaniei in dezvoltarea si gestionarea fondurilor europene.

Potrivit declaratiei de avere postata completate la 7 iunie 2012, Cotovelea a mostenit in 2002 un apartament cu o suprafata de 30,26 metri patrati.

In 2011 avea doua conturi curente in lei, in valoare totala de 20.597 lei, unul in euro – 1.200 de euro – si patru depozite in lei – 77.765,77 lei.

Din declaratia de avere reiese ca Razvan Cotovelea a obtinut in 2011 venituri in valoare de 2.685 de lei din activitatea didactica, el fiind profesor asociat la SNSPA. In acelasi an a primit dividente 69.202,13 lei de la CRR Power Team Consulting. Conform declaratiei de interese, Cotovelea a fost administrator si actionar unic al CRR Power Team Consulting, pana la 11 mai 2012.