BMW X1 a primit un facelift. GALERIE FOTO

Actualul BMW X1 se poate lauda cu un facelift, modelul imbunatatit urmand sa fie prezentat in ianuarie 2014, iar vanzarile vor debuta in primavara anului viitor.

BMW X1, cel mai mic SUV din gama producatorului german, va primi cateva update-uri incepand cu primavara lui 2014. Noul X1 urmeaza sa fie prezentat oficial in ianuarie, in cadrul Salonului Auto de la Detroit, conform 4tuning.ro. Noul BMW X1 care va beneficia de facelift va ajunge in showroom-urile producatorului bavarez in primavara anului viitor cu o serie de modificari fata de generatia actuala. Acestea se refera atat la dotari, cat si la materiale si culori noi.

La exterior, noul SUV vine cu prize de aer in bara din fata, cu un aspect stilat si indraznet, potrivit BMW, care subliniaza aspectul sportiv si puternic al modelului. Acum, echiparea standard include lumini pe timp de zi. O alta schimbare se regaseste la nivelul jantelor din aliaj, de 17 inci, care beneficiaza de un design V-spoke. Cel mai mic SUV BMW poate fi comandat si intr-o noua culoare, Sparkling Brown metalizat, anunta producatorul auto din Munchen.

Interiorul este si el diferit fata de modelul pe care il inlocuieste. Optional, ornamentele regasite aici poarta accente exclusive in nuanate de negru lucios, rosu coral mat si crom in culoarea perlelor. Cand este comandat cu pachetele BMW xLine, BMW Sport Line sau M Sport, suprafata panoului de bord este acoperita cu material moale, evidentiat prin cusaturile ce confera eleganta. De asemenea, mai noteaza sursa citata, pragul din otel inoxidabil are finisaje care protejeaza marginea inferioara a hayonului.

Noul X1 beneficiaza si de cele mai noi servicii bazate pe internet, care au fost adaugate gamei BMW ConnectedDrive. Astfel, cand modelul va fi comandat cu sistemul de navigatie si serviciile Connected Drive, o serie intreaga de servicii mobile vor fi la dispozitia soferului si pasagerilor, scrie 4tuning. Aplicatiile selectate vor fi compatibile cu telefoanele Apple, dar si cu smartphone-uri care ruleaza sistemul de operare Android. Noul BMW X1 urmeaza sa aiba si aplicatii dedicate cum sunt Online Entertainment sau ECO PRO Analyser.

Modelul va fi lansat peste numai cateva saptamani, urmand ca din primavara anului viitor sa poata fi cumparat.

Sursa foto: 4tuning.ro