BNR: Programul PRIMA CASA nu va mai exista daca LEGEA DARII in PLATA apare in forma actuala

Banca Nationala a Romaniei anunta ca programul Prima Casa nu va mai exista in practica daca Legea darii in plata apare in forma actuala, avand in vedere ca, potrivit Legii, garantia statului, odata cu celelalte garantii, este stinsa de drept, iar banca nu mai poate recupera pierderea de la stat.

Potrivit unui comunicat al BNR , in ceea ce priveste programul Prima Casa, acesta instituie statului roman o dubla calitate: de ‘garant personal’ si de ‘garant financiar’ din perspectiva diferentierii clare a notiunii de ‘riscuri’ si a celei de ‘pierderi’.” In acest context si fundamentat pe temeiuri de drept, daca institutia de credit nu poate acoperi pierderea ca urmare a darii in plata aceasta se poate indrepta impotriva Statului (drept de regres), solicitand acoperirea diferentei. Conform legii darii in plata in forma actuala, garantia statului, odata cu celelalte garantii, este stinsa de drept. In consecinta banca nu mai poate recupera pierderea de la stat si, in aceste conditii, nu va mai acorda credite de acest tip pentru ca riscurile nu mai sunt acoperite. Din acest motiv afirmam ca programul Prima Casa nu va mai exista in practica. Subliniem ca scopul Programului Prima Casa nu este, asa cum afirma initiatorii, ca statul sa nu plateasca nimic, ci sa creeze premise pentru ca tinerii sa isi poata cumpara o locuinta”, se mai arata in comunicat.

CITESTE SI: IOHANNIS va cere reexaminarea LEGII DARII IN PLATA (surse)

In situatia creditelor ‘externalizate’, banca centrala subliniaza ca procedura este legala si normala. “Normalitatea miscarilor libere de capital inspre si in afara Romaniei contrazice speculatia potrivit careia in cazul acestor credite ‘ies bani din tara’. Banca ce transfera creditele primeste in schimb contravaloarea in bani a acestora, bani pe care ii utilizeaza pentru rambursarea depozitelor sau pentru acordarea de noi credite”, se mentioneaza in comunicat.

Cu privire la numarul creditelor ‘externalizate’, cifrele prezentate de BNR in evaluarile asupra stabilitatii financiare sunt rezultatul agregarii informatiilor raportate de catre institutiile de credit, asa cum rezulta din datele de bilant si potrivit metodologiilor utilizate la nivel european si mondial, mentioneaza banca centrala. In comunicat se specifica faptul ca in spatiul public se face confuzie intre creditele externalizate si portofoliile vandute.

“Referitor la persoanele fizice co-debitori ai creditelor angajate de persoane juridice care ar beneficia de legea in forma actuala, este eronata invocarea Ordonantei emise de Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) in cauza C-74/15. Acest document vizeaza explicit ipoteza existentei unor clauze abuzive si se aplica in interpretarea clauzelor abuzive. Or, legea darii in plata vizeaza relatiile creditor-debitor in care nu sunt incidente clauze abuzive. In caz contrar s-ar aplica Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori si nu ar mai fi necesara darea in plata, ceea ce ar fi in beneficiul debitorului intrucat nu ar mai pierde locuinta”, se mai arata in comunicatul BNR.

CITESTE SI: SEFII A PATRU BANCI-MAMA IL AVERTIZEAZA PE PRESEDINTELE IOHANNIS: MAI AVETI TIMP SA PREVENITI EFECTELE LEGII DARII IN PLATA

Mai mult, in documentul BNR se subliniaza faptul ca Ordonanta CJUE arata explicit ca actionarii si administratorii nu se pot prevala de protectia oferita persoanelor fizice nici macar in cazul clauzelor abuzive. Cu atat mai mult, acestia nu se pot bucura de protectie in situatia in care relatia banca-debitor este una ce nu include clauze contractuale abuzive.

In problematica dezvoltatorilor imobiliari persoane fizice, BNR remarca persistenta confuziei intre persoane fizice si persoane fizice autorizate/profesionisti. Legea darii in plata se aplica tuturor persoanelor fizice, fara a face distinctie intre persoanele fizice si profesionistii persoane fizice.

Presedintele KLAUS IOHANNIS va cere vineri reexaminarea legii privind darea in plata, potrivit unor surse din Administratia Prezidentiala. Seful statului considera ca exista neconcordante intre articolele legii si definirea unor termeni.

 Sursa foto: economica