Bogdan Oprea: Ponta incearca sa fuga de responsabilitatea privind privatizarea CFR Marfa

Purtatorul de cuvant Presedintiei Bogdan Oprea a declarat, miercuri, ca CSAT nu poate aviza contracte de privatizare, iar premierul Victor Ponta ca incearca sa fuga de responsabilitatea privind privatizarea CFR Marfa si nu cunoaste obiectul de activitate al Consiliului al carui vicepresedinte este, transmite Mediafax.

“Domnul prim-ministru Victor Ponta, desi ocupa functia de vicepresedinte al Consiliul Suprem de Aparare a tarii, nu cunoaste obiectul de activitate al Consiliului. De aceea, ii recomandam sa citeasca Legea 415/2002 privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a tarii, disponibila si pe website-ul Administratiei Prezidentiale, www.precidency.ro, din care va afla ca CSAT are atributii strict privind securitatea nationala, si nu are nicio atributie financiar-economica in baza careia sa poata aviza contracte comerciale sau contracte de privatizare”, afirma Oprea.

Oprea a mai spus ca ar fi o ilegalitate ca CSAT sa se pronunte pe acest contract de privatizare si i-a transmis lui Victor Ponta sa nu astepte avizul CSAT.

“Domnul prim-ministru Victor Ponta, asa cum ne-a obisnuit, incearca sa fuga, din nou, de responsabilitate. Ar fi o ilegalitate ca CSAT sa se pronunte pe acest contract de privatizare. Asa ca il rugam respectuos pe domnul prim-ministru Victor Ponta sa nu astepte avizul CSAT dupa derularea procesului de privatizare pentru ca domnul presedinte Traian Basescu nu va accepta sa incalce legea. Singurii care poate decide asupra acestui contract sunt ministrul interimar al Transporturilor, domnul Victor Ponta, prim-ministrul Guvernului Romaniei, domnul Victor Ponta, si Guvernul Victor Ponta. Altfel, recomandabil, in numele consecventei, ca domnul prim-ministru Victor Ponta sa-si asume raspunderea privatizarii pentru care, in data de 20 iunie, il felicita atat de calduros pe domnul ministru Relu Fenechiu. Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, spera ca domnul prim-ministru Victor Ponta sa nu genereze un nou episod tip «Oltchim» cu ocazia privatizarii CFR Marfa”, mai sustine Oprea.

Foto: RTV