Bombă în televiziune! Transfer de senzație de la TVR la Antena 1

Mutare șoc în televiziune! Mircea Radu părăsește emisiunea “Femei de 10, Bărbați de 10”, pe care o prezenta, la TVR 2, alături de Marina Almășan, și va debarca la vechea dragoste, Antena 1.

Mircea Radu (49 de ani), colegul Marinei Almăşan la emisiunea “Femei de 10, bărbaţi de 10” (TVR 2) și-a dat oficial demisia. Prezentatorul n-a rezistat ofertei pe care a primit-o de la Antena 1, acolo unde a prezentat emisiunea “Din dragoste” timp de 18 sezoane. Se pare că la Antena 1 Mircea va fi gazda unui reality-show gen “Miss Fata de la țară”, emisiunea care s-a difuzat la Prima TV, și în care Mircea a avut chiar rol de jurat.

Mircea Radu nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat știrea, având în vedere că există anumite contracte riguroase în acest domeniu. “Nu vă pot răspunde la întrebarea dumneavoastră, darămite să intru în detalii. Sunt sigur că veţi înţelege situaţia”, ne-a mărturisit Mircea Radu. În schimb, Marina Almășan, colega lui din TVR2, alături de care a pornit la drum în octombrie 2016, cu emisiunea “Femei de 10, bărbaţi de 10”, ne-a dat mai multe detalii. „Am aflat, cu surprindere (și din păcate nu de la el, ci de la alții), de plecarea lui Mircea.

Îi urez succes și mă bucur că revenirea lui în prim-plan, la emisiunea noastră, <Femei de 10, bărbați de 10>, a fost o nouă trambulină pentru el, în carieră. Eu am deja cateva variante pentru un nou partener de prezentare, trebuie doar să iau o decizie până când emisiunea va reveni pe post, după vacanță, undeva în februarie-martie 2018”, a declarat Marina Almășan, în exclusivitate pentru Click!

Sursa text: click.ro