BOOKFEST 2015: UN MILION de VOLUME si peste 350 de EVENIMENTE, la cea de-a zecea editie a salonului international de carte

Peste 350 de EVENIMENTE si un milion de titluri in vanzare propuse de aproximativ 200 de edituri prezente vor constitui atractiile celei de-a zecea editii a Salonului International de Carte BOOKFEST, care va avea loc la Romexpo intre 20 si 24 mai, a anuntat marti presedintele Asociatiei Editorilor din Romania (AER), Grigore Arsene.

Potrivit lui Arsene, la BOOKFEST isi vor lansa noi volume presedintele KLAUS IOHANNIS, ADRIANA SAFTOIU, HORIA ROMAN PATAPIEVICI, ADRIAN NASTASE, ION MIHAI PACEPA. O proiectie gratuita cu filmul “Aferim” si un concert al formatiei Trei parale vor constitui alte tentatii oferite vizitatorilor salonului, care vor beneficia de 4.000 de titluri noi.

Presedintele AER a mai anuntat ca se va intalni cu Avocatul Poporului, VICTOR CIORBEA, pentru a-i prezenta petitia impotriva Legii timbrului cultural semnata de peste 12.000 persoane.

“Daca acum patru ani, in Romania existau 550 de librarii propriu-zise, acum sunt 150”, a spus Arsene, subliniind ca acest fapt denota precaritatea difuzarii, in ciuda dezvoltarii pietei on-line, cartea neajungand in multe localitati ale tarii, precum cele rurale.

Republica Ceha va fi invitatul de onoare al salonului, cinci autori cehi contemporani de prima marime urmand a fi prezenti la targ, pentru a participa la lecturi publice, dezbateri, mese rotunde, precum si la evenimente dedicate filmului si teatrului.

In cadrul conferintei, ambasadorul Republicii Cehe in Romania, Vladimir Valky, si-a exprimat satisfactia pentru invitarea tarii sale la “sarbatoarea cartii Bookfest” iar directorul Centrului Ceh Bucuresti, Frantisek Zachoval, a declarat ca prezenta ceha de la BOOKFEST se va desfasura sub sloganul “Cehia — Republica Literaturii”.

Citeste si: Ministrul Culturii anunta REDUCEREA TVA-ului la CARTE. POZITIA lui VICTOR PONTA

Centrul Ceh Bucuresti organizeaza programul de evenimente, precum si standul, care are la baza conceptul prezentei Republicii Cehe la cea mai recenta editie a Targului de Carte de la Frankfurt. Acesta va fi amplasat in Pavilionul C4 iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Centrul Ceh Bucuresti, in colaborare cu partenerii sai, vor avea loc atat la stand, cat si la spatiul de evenimente din pavilion.

In cadrul evenimentelor, discutiile se vor purta mai ales in jurul unor autori precum Milan Kundera, Vaclav Havel si Bohumil Hrabal, a punctat Zachoval.

Literatura ceha va fi prezenta la BOOKFEST pornind de la autorii clasici, pana la cei contemporani, volume de comics, titluri laureate in Cehia, precum si printr-o selectie a traducerilor din limba ceha aparute la Editura Curtea Veche sub genericul “Cartea ceha”.

Jirina Vyoralkova, bohemist, traducator, consultant in comunicare al Centrului Ceh Bucuresti, a informat ca la Salon vor fi prezenti scriitorii: Katerina Tuckova, autoarea romanului “Dumnezeitele din Moravia”, a carui traducere va fi lansata la Bucuresti; poeta, prozatoarea si dramaturgul Katerina Rudcenkova, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii cehe tinere de astazi; Tomas Zmeskal, scriitor de origine ceho-congoleza, multipremiat, laureatul Premiului Uniunii Europene pentru Literatura pe anul 2011; Martin Vopenka, singurul scriitor ceh care in multe dintre romanele sale se inspira din realitatile sociale si din peisajele montane ale Romaniei, precum si scriitorul, dramaturgul, regizorul si scenaristul Roman Raz.

Citeste si: Presedintele KLAUS IOHANNIS isi lanseaza o NOUA CARTE. Primul sau volum va fi TRADUS si in alte tari

Iulia Turcanu, specialist in grafica si comunicare al Centrului Ceh, a anuntat ca evenimentele nonliterare vor avea loc la Cinemateca Union — ecranizari dupa scrierile lui Kundera din anii ’60 si expozitia artistilor vizuali, in frunte cu Zbynek Baladran, Tomas Svoboda — la Atelier 35.

Pana in prezent, la BOOKFEST au fost invitate Spania, Ungaria, Franta, tarile de limba germana (Germania, Austria, Elvetia) si Polonia. Romania a fost tara invitata de onoare a Targului International “Lumea Cartii” de la Praga in anul 2012.

Salonul International de Carte BOOKFEST 2015 este organizat de Asociatia Editorilor din Romania, sub egida Federatiei Editorilor din Romania si cu sprijinul Centrului Ceh din Bucuresti.

Programul de vizitare va fi urmatorul: miercuri, 20 mai — 10.00-20.00; joi, 21 mai — 10.00-20.00; vineri, 22 mai — 10.00-21.00; sambata, 23 mai — 10.00-21.00; duminica, 24 mai — 10.00-20.00. Accesul va fi gratuit.

Sursa foto: jurnalspiritual.eu