BORIS NEMTOV a fost “lichidat” pentru afirmatiile sale ANTIRUSESTI si sustinerea pentru CHARLIE HEBDO

Opozantul rus BORIS NEMTOV a fost ‘lichidat’ pentru afirmatiile sale ANTIRUSESTI si ANTIMUSULMANE, a declarat ANZOR GUBASEV, unul dintre suspectii arestati in dosarul privind uciderea politicianului, in timpul marturiilor sale depuse in prezenta avocatului si citate de cotidianul rus Kommersant.

Suspectul a recunoscut ca isi urmarea de multa vreme victima, chiar si pe internet si la televizor.

Cel mai tare, pe Gubasev l-a iritat pozitia opozantului Nemtov cu privire la UCRAINA. ”Imediat cum a inceput razboiul din Ucraina, Nemtov a inceput sa faca agitatie, se ducea acolo, tinea cuvantari. Apoi se intorcea aici (in Rusia) si afirma ca noi (rusii) nu am face lucrurile cum trebuie, ca ar putea incepe un razboi mondial. Toata lumea s-a pus pe capul nostru, ca nu avem dreptate. Intr-un cuvant, doream sa produc agitatie si sa fac aici (in Rusia) ca in Ucraina”, a afirmat Gubasev.

Nu in ultimul rand, suspectul s-a declarat indignat de faptul ca Boris Nemtov S-A LUAT DE PROFETUL NOSTRU, sustinand, impreuna cu Obama si presedintele Frantei, Francois Hollande, publicarea de caricaturi cu profetul Mahomed’. ‘Prin urmare, l-am lichidat. Si asta il asteapta pe oricine va atenta la onoarea musulmanilor’, a declarat Gubasev in timpul anchetei, adaugand ca nu regreta catusi de putin fapta comisa.

Potrivit lui Gubasev, pregatirile pentru asasinarea opozantului ar fi inceput in ianuarie, la actiune participand ZAUR DADAEV si BESLAN SAVANOV, acesta din urma decedand in timpul arestarii, in explozia unei grenade. Cel care a tras in Nemtov a fost Zaur Dadaev, a mai afirmat Gubasev.

Opozantul rus Boris Nemtov a fost ucis in noaptea din 27 spre 28 februarie 2015. In Nemtov s-a tras de mai multe ori, in spate, dintr-un autoturism in miscare. Politicianul a murit pe loc, din cauza ranilor suferite.

In timpul anchetei pe marginea asasinarii lui Nemtov au fost arestati cinci oameni, iar la adresa a doi dintre ei — Zaur Dadaev si Anzor Gubasev — Tribunalul Basmanski din Moscova a formulat, la 8 martie, capete de acuzare.

In 12 mai, la Moscova a avut loc prezentarea raportului ”PUTIN. RAZBOIUL”, elaborat de sustinatorii lui Nemtov, in baza materialelor stranse de acesta cu privire la implicarea Rusiei in razboiul din estul Ucrainei.

*sursa foto: adevarul.ro