Brăila. Accident teribil soldat cu un mort și opt răniți

Un tânăr a murit şi alţi opt au fost răniţi în urma unui teribil accident rutier care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri în județul Brăila. O camioneta Mitsubishi în care se aflau mai mulţi tineri din Vişani a intrat într-un buldoexcavator aflat pe marginea şoselei.

Potrivit informaţiilor obţinute în exclusivitate de debraila.ro, 6 dintre cei 9 tineri se aflau pe platforma descoperita în momentul impactului, fiind aruncaţi pe asfalt. Ceilalţi opt tineri, respectiv şoferul şi cei şapte pasageri, au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

“Poliţiştii din cadrul Oraşului Făurei au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza localităţii Vişani, s-a produs un accident rutier. La faţa locului, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi Poliţiei Oraşului Făurei au constatat că, un tânăr de 21 de ani, din comuna Vişani, în timp ce conducea o autoutilitară, cu care transporta alte opt persoane, cu vârstele cuprinse între 16 şi 22 de ani, a pierdut controlul asupra vehiculului şi s-a lovit de un buldoescavator care era parcat în afara părţii carosabile. În urma evenimentului a rezultatul decesul unuia dintre pasageri, în vârstă de 21 de ani, din comuna Vişani”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Brăila.

Sursa foto: