Brașov. Accident teribil soldat cu doi morți și trei răniți grav

O mașină s-a ciocnit violent cu un TIR, vineri dimineață, pe drumul național 13 Braşov –Târgu Mureş, într-o curbă, iar din impact au rezultat cinci victime. Două din cele cinci pesoane implicate în accident au murit.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că pe DN13 Braşov –Târgu Mureş, la ieşirea din localitatea Rupea către Sighişoara, în judeţul Braşov, într-o curbă, un autoturism a pătruns pe contrasens, unde a intrat în impact cu un TIR.

În urma accidentului au rezultat cinci victime, a căror stare a fost evaluată de către medici, conform Mediafax, pentru două dintre acestea fiind prea târziu.

Traficul este întrerupt în ambele sensuri. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brașov, accidentul a fost anunțat la ora 7.20. Potrivit primelor informații, trei victime sunt încarcerate, dintre care două inconștiente și una conștientă.

Sursa foto: realitatea