Brazilia nu vrea sa organizeze Campionatul Mondial: Imn anti-Mondial. VIDEO

Edu Krieger (foto), un artist brazilian in voga,  a compus o melodie in care denunta “hotii care conduc” Brazilia si sumele cheltuite pentru Cupa Mondiala de fotbal, noteaza AFP, citata de Mediafax.

Melodia “Iarta-ma, Neymar, dar la acest CM nu te voi sustine” a fost lansata la 14 martie si are peste 60.000 de vizualizari pe YouTube.

Edu Krieger se adreseaza in acest cantec lui Neymar, lui Carlos Alberto Parreira (campion mondial in 1994 si membru in staful Selecao) si lui Luiz Felipe Scolari, actual selectioner, campion mondial in 2002.

In primele doua strofe, Krieger spune: “Iarta-ma, Neymar/Dar la acest CM nu te voi sustine / Sunt obosit sa-mi vad poporul uitandu-se la televizor / In timp ce FIFA se ocupa de tot, hotii ne conduc / Si distrug jocul pentru a castiga / Iarta-ma, Neymar, de aceasta data nu te voi sustine”.

Citeste si: RUSIA EXCLUSA de la CM din Brazilia? FIFA va lua in calcul aceasta varianta

“Parreira, am vazut / Cata fericire a adus oamenilor “tetra” (n.r. – al patrulea titlu de campioana mondiala) / Dar nu vom fi adevarati campioni cheltuind zece miliarde / Pentru a organiza Cupa la noi / Avem stadioane frumoase ca niste monumente / In timp ce scolile si spitalele / Au ajuns ruine / Parreira, am vazut o prapastie intre doua Brazilii”.

Solistul se alatura astfel sutelor de mii de manifestanti care critica investitiile masive in stadioane si cer imbunatatirea serviciilor publice, cum ar fi transportul si mai ales educatia si sanatatea.

Sursa foto si video: oglobo.com.br, youtube.com