BREXIT: Guvernul le-a raspuns celor 4 milioane de britanici care au solicitat alt REFERENDUM

Guvernul de la Londra a raspuns, sambata, celor peste 4 milioane de britanici care au semnat o petitie pentru a cere organizarea unui al doilea referendum dupa cel din 23 iunie, informandu-i ca nu va exista un al doilea plebiscit, informeaza Agerpres.

Fiecare semnatar al petitiei a primit un mail din partea Ministerului de Externe, in care se poate citi ca “guvernul a raspuns la petitia pe care ati semnat-o”, relateaza France Presse. Aceasta petitie invita “Guvernul sa aplice o regula potrivit careia, daca un vot in favoarea mentinerii sau iesirii din UE se bazeaza pe mai putin de 60% dintre alegatori cu o rata de participare inferioara procentului de 75%, atunci trebuie organizat un al doilea referendum”.

CITESTE SI: BREXIT: PESTE 2 MILIOANE DE PERSOANE AU SEMNAT PETITIA PENTRU UN NOU REFERENDUM

“Asa cum premierul a spus clar in declaratia sa in fata Camerei Comunelor in 27 iunie, referendumul a fost exercitiul democratic cel mai important din istoria britanica cu peste 33 de milioane de persoane care s-au pronuntat”, indica raspunsul Guvernului. “Prim-ministrul si Guvernul au spus clar ca este vorba despre un vot unic pentru o generatie si ca decizia trebuie sa fie respectata. Noi trebuie acum sa pregatim procesul de iesire din UE si Guvernul este hotarat sa garanteze cel mai bun rezultat posibil pentru poporul britanic in aceste negocieri”, conchide mesajul.

La 23 iunie, 17,4 milioane de britanici au votat in favoarea iesirii Regatului Unit din Uniunea Europeana (adica 51,9%) fata de 16,1 milioane care votasera pentru ramanerea in UE. Participarea a fost de 72,2%.Acest vot a antrenat DEMISIA premierului DAVID CAMERON al carui succesor va fi desemnat in 9 septembrie. Ministrul Energiei Andrea Leadsom si ministrul de Interne Theresa May vor fi departajate prin votul membrilor Partidului Conservator pentru a-i succede. Ambele au vesti proaste pentru imigranti. (DETALII AICI)

Noul premier va avea responsabilitatea de a activa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care reglementeaza procedura de iesire din UE si fixeaza un termen de doi ani pentru ca aceasta separare sa fie finalizata.

Sursa foto: the guardian