Bruce Willis a împlinit 65 de ani! Demi Moore, fosta sa soție, i-a transmis cel mai frumos mesaj

Bruce Willis a implinit joi, 19 martie, 65 de ani, iar fosta sa soție Demi Moore și cele trei fiice ale lor i-au transmis mesaje emoționate cu această ocazie.

Bruce Willis și Demi Moore au format unul dintre cele mai iubite cupluri de la Hollywood. Au fost căsătoriți aproape 13 ani. Chiar și după divorț, cei doi au rămas prieteni pentru a-și crește împreună cele trei fete: Rumer (31 ani), Scout (28 ani) și Tallulah (26 ani). Joi, Demi Moore (57 de ani) l-a felicitat pe starul din Die Hard: ‘La mulți ani, Bruce! Îți mulțumesc pentru trei cele mai prețioase cadouri din viața mea’, a scris ea, postând mesajul alături de o fotografie de familie din anii 90 si un emoji inimă.

La rândul ei, Rumer i-a transmis tatălui ei, pe Instagram: ‘Te iubesc până la Lună și înapoi’. Sora ei, Scout a notat: ‘La mulți ani celui mai cool om pe care l-am întâlnit’, în timp ce Tallulah a scris: ‘Pentru totdeauna fiica ta cea mică, te iubesc papalindo. Incontestabil cel mai tare’.

Demi Moore și Bruce Willis s-au întâlnit la premiera filmului Stakeout in 1987 și s-au căsătorit un an mai târziu. Și-au anunțat separarea în iunie 1998, iar divorțul lor s-a finalizat doi ani mai târziu.

Sursa foto: instagram