Bucurestenii, asteptati la cros in Centrul Vechi

Locuitorii capitalei sunt asteptati sa participe pe data de 29 martie la “Old Town Race”, o cursa inedita de alergare care va avea loc chiar pe aleile din Centrul Vechi al Bucurestiului.

Manifestarea este organizata de KickOff Events, care isi propune prin aceasta sa promoveze alergarea in aer liber si un stil de viata sanatos, dar si sa ofere o perspectiva diferita asupra Centrului Vechi al capitalei. “In premiera, aceste curse iti ofera oportunitatea de a descoperi Centrul Vechi dintr-o alta perspectiva. Ramane un loc in care te poti distra, dar intr-un mod activ si sanatos. Impreuna cu prietenii sau familia, alaturi de oameni veseli, cu pofta de viata, dornici sa se miste, cu totii veti petrece momente inedite atat pe parcursul curselor, cat mai ales la petrecerile de final”, spun organizatorii.

Cursa va avea doua sectiuni – una competitiva, care se va desfasura pe o distanta de 10 kilometri, si una necompetitiva, la care participantii vor alerga 5 kilometri. Cursa competitiva se va desfasura pe categoriile de varsta 16-19 ani, 20-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani si +50 de ani, feminin si masculin. La cursa necompetitiva vor putea participa toate persoanele care au împlinit 16 ani. Startul pentru cursa de 10 kilometri se va da la ora 11.30, iar pentru cea de 5 kilometri, la ora 13.00.

Citeste si: Parkour , disciplina fizică inspirată de mişcarea corpului omenesc

La finalul evenimentului, participantii vor fi rasplatit cu diplome si o petrecere cu muzica si limonada din partea casei.

Inscrierile la cursa “Old Town Race” se pot face pe site-ul www.5km.ro, unde sunt disponibile si informatii detaliate despre program, regulament si traseu. Taxa de participare este 50 de lei pentru cursa de 5 kilometri si 80 de lei pentru cea de 10 kilometri.

Potrivit organizatorilor, pe durata cursei, accesul pe aleile pe unde se va desfasura aceasta nu va fi restrictionat, dar va fi atentionat prin benzi de marcare, precum si prin prezenta voluntarilor de traseu, amplasati in punctele critice ale traseului.

“Old Town Race” face parte din seria de evenimente “5KM”, in cadrul careia vor fi organizate mai multe curse de alergare pe o distanta de 5 kilometri.

Sursa foto: 5km.ro