București: Adolescentă agresată într-o scară de bloc

Poliţiştii de la Secţia 9 fac cercetări după ce în spaţiul online au apărut imagini referitoare la o agresiune sexuală comisă în Bucureşti asupra unei adolescente, informează Antena 3

Potrivit Poliţiei Capitalei, oamenii legii au fost sesizaţi marţi seara de către mama unei tinere de 17 ani care reclama faptul că fiica sa a fost acostată în scara blocului de un tânăr necunoscut în vârstă de aproximativ 20 de ani.  La faţa locului s-a deplasat de urgenţă grupa operativă a secţiei de poliţie care a efectuat cercetarea la faţa locului şi a ridicat probe şi mijloace de probă. 

Cercetările sunt continuate cu celeritate de Secţia 9 sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi lovire sau alte violenţe, în vedere identificării bărbatului şi pentru tragerea lui la răspundere penală.

Sursa foto: realitatea