București. Bărbat bătut și împușcat pe stradă în mijlocul zilei

Poliția Capitalei informează că, vineri la ora 15.40, un bărbat a fost bătut și împușcat cu un pistol cu bile pe o stradă din Sectorul 1. Conform sursei citate, victima a fost transportată de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Poliția Capitalei a mai anunțat că a fost sesizată prin intermediul unui apel la 112. Ulterior un echipaj al poliției de la Secția numărul 5 s-a deplasat la fața locului unde a găsit un bărbat bătut și rănit după ce a fost împușcat cu un pistol cu bile.

Echipajul medical venit deasemenea la locul faptei i-a acordat victimei primele îngrijiri, bărbatul fiind transportat apoi la spital. Poliția Capitalei anunță și faptul că acesta este conștient și în stare stabilă.

Sursa foto: realitatea