București. Bărbat snopit în bătaie de paznicii unui supermarket. Video

Un tânăr a fost snopit în bătaie de paznicii unui magazin din Capitală, imaginile fiind postate pe Youtube. Tânărul bătut cu bestialitate în camera din spate a supermarketului urlă ca din gură de șarpe în timp ce este lovit cu pumnii, picioarele și o lopată.

Conform primelor informații, tânărul respectiv ar fi fost prins în timp ce încerca să fure din magazin 8 bucăți de cașcaval. Acesta nu era singur în momentul furtului, ci era însoțit de un alt hoț, acesta din urmă reușind să fugă cu o mașină.

Angajații supermarketului au văzut că sunt furați și au chemat de urgență firma de securitate cu care aveau contract, iar cei doi l-au prins pe tânăr și i-au aplicat o corecție care depășește orice imaginație.

Din imaginile surprinse, probabil, de un alt paznic, agresorii sunt angajați ai firmei SSG. Compania a anunțat ulterior, într-un comunicat, că agenții săi au fost amenințați de către tânărul respectiv, care ar face parte dintr-o grupare care activează în zona Militari. Poliția Capitalei a anunțat că s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, iar firma de pază i-ar fi concediat pe cei doi agresori.

Sursa foto: youtube