București. Răsturnare șocantă de situație! Soția gardianului de la Rahova a fost atacată de propriul fiu!

Un atac sângeros a avut loc în Capitală, duminică dimineață, în cartierul Rahova, informează Antena 3. Dimineață, la ora 6:30, un tânăr de 18 ani a apelat 112 şi a anunţat că şi-a găsit mama într-o baltă de sânge. Cei doi sunt soția și fiul unui bărbat care de 30 de ani lucrează la Penitenciarul Rahova.

Update 2: Răsturnare șocantă de situație în cazul atacului asuprea familiei subofițerului de la Penitenciarul Rahova. Soția acestuia a fost atacată de fiul lor care, astăzi, va fi prezentat în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cel mai probabil pentru acuzația de tentativă de omor! Tânărul de 18 a recunoscut după mai multe ore de audieri că el și-a atacat mama și nu doi indivizi necunoscuți așa cu declarase inițial, informează televiziunile de știri.

Update: Dan Antonescu, specialist criminolog, a vorbit, la Antena 3, despre ipotezele posibile cu privire la atacul sângeros din București.

”Cei care lucrează la dosar au obligația să ia în calcul toate variantele de lucru. Fie ar fi vorba de o răzbunare din partea unuia sau a mai multor indivizi care au avut de-a face cu acel gardian în pușcărie, fie e vorba de o tâlhărie, oamenii au găsit poarta descuiată sau au sărit gardul și au crezut că nu e nimeni acasă și au fost surprinși de victimă și au reacționat așa cum știm, fie avem de-a face cu un conflict în familie, mascat în altceva. Fiecare dintre aceste variante este luată pe rând, analizată, verificată și ulterior exclusă, rămânând pentru studiu și soluționare varianta cea mai viabilă.”

”Tentativă de omor”. Asigurările lui Dan Antonescu

 Expertul criminolog a mai spus că dacă avem de-a face cu un grup de patru oameni, așa cum se știe în acest moment, ei cu siguranță au făcut foarte multe greșeli, care se vor materializa în probe, mai ales că sunt două victime în viață, până la proba contrarie. ”E un dosar care se va soluționa repede, mai ales prin prisma faptului că au făcut multe greșeli. A trecut vremea când unii dintre infractori credeau că fapta nu va fi rezolvată. Autorii vor fi identificați extrem de repede. Avem de-a face cu o tentativă de omor în mod sigur.” a spus Dan Antonescu, care a subliniat că lipsa camerelor de luat vedere nu mai are un impact semnificativ în anchetă, pentru că atacatori nu sunt ”muște” sau ”păsări” care să nu lase urme. ”Mai ales în București, fiți convinși că cei care comit astfel de fapte sunt prinși foarte repede” a conchis criminologul.

Știre inițială

Tânărul susţine că se întorcea din club şi când a intrat în casă i-a găsit acolo şi pe atacatorii mamei sale. Băiatul a fost și el tăiat la mână în încercarea de a-i prinde pe cei doi atacatori, care se află acum în libertate.

Femeia este internată în stare gravă la Spitalul Universitar din Capitală. Potrivit primelor informaţii, este posibil să fie vorba de o răzbunare pentru că soțul femeii este gardian la spitalul Penitenciar Rahova.

Sursa foto: captura video