București: Incendiu puternic la un depozit de mobilă

Un incendiu de proporţii s-a produs, marţi dimineaţă, la un depozit de mobilă din Bucureşti, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Focul se manifestă pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, iar acoperişul clădirii s-a prăbuşit în totalitate, fără a exista victime.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov un incendiu s-a produs, marţi dimineaţă, la un depozit de mobilă de pe strada Intrarea Sectorului 16, la faţa locului acţionând mai multe autospeciale.

Incendiul violent se manifestă pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, dar a fost localizat şi nu există posibilitate de extindere. ISU Bucureşti-Ilfov a anunţat că acoperişul s-a prăbuit în totalitate, dar nu există victime. Se lucrează pentru stingerea flăcărilor, informează News.ro.

Sursa foto: realitatea