București. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața metroului, la stația Piața Gorjului

Un nou incident a avut loc, joi, la metroul din București. O persoană a fost lovită de tren la stația de metrou Piața Gorjului, informează Antena 3.

Update: Un bărbat de 31 de ani a murit după ce s-a aruncat, joi, în fața metroului, în stația Gorjului, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.

La fața locului au intervenit echipaje ale SMURD și poliției, însă accesul la victimă a fost întârziat până la oprirea curentului electric.  Este al treilea incident de acest gen de anul acesta. 

O persoană fost lovită, pe 3 ianuarie, de o garnitură, la aproximativ 50 metri de peron, în galeria subterană din stația Piața Romană, iar o femeie a murit în seara zilei de 31 ianuarie după ce a fost lovită de metrou, în stația Apărătorii Patriei.

Știre inițială

Circulația pe magistrala care leagă cartierul  Militari de centrul Capitalei se desfășoară cu dificultate.

Potrivit primelor informații, persoana s-ar fi aruncat în fața metroului și nu se știe dacă se mai află în viață. Deocamandată cei de la ISU abia au ajuns la fața locului. Momentan nu se cunoaște identitatea victimei.

Sursa foto: adevarul