București. O tânără de 25 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc

O tânără de aproximativ 25 de ani a murit, miercuri noapte, după ce a căzut de la etajul zece al unui bloc din Sectorul 6 al Capitalei. Martori la scena cumplită au fost câțiva oameni care treceau prin zonă.

Oamenii disperați, au sunat la 112, în speranța că victima mai poate fi salvată. Însă rănile suferite au fost extrem de grave, iar medicii s-au văzut nevoiți să declare decesul, scrie stirileprotv.ro.

Polițiștii au început o anchetă pentru a reface filmul tragediei. Ei vor să afle ce s-a întâmplat și iau în calcul toate variantele, inclusiv a unei sinucideri sau a unui accident.

Sursa foto: realitatea