București. Record de apeluri la serviciul de Ambulanţă. 1.000 de cazuri de cod roşu

Aproape 2.000 de bucureşteni au apelat la serviciile medicilor de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, din cauza efectelor condiiţiilor meteo.

Managerul SABIF, Alis Grasu, a declarat că, de joi dimineaţă până vineri dimineaţă, s-au înregistrat  1.921 de solicitări de intervenţie. Potrivit acesteia, 1.044 de solicitări au fost pentru urgenţe de cod roşu şi cod galben. Alis Grasu a mai spus că 71 de sesizări au vizat traumatisme ale membrelor – fracturi, luxaţii, entorse – şi 27 de traumatisme ale feţei şi capului făcute prin cădere.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări nowcasting cod portocaliu şi galben de polei, valabile în mai multe judeţe din ţară. Meteorologii au anunţat depuneri semnificative de polei în mai multe localităţi, inclusiv în Bucureşti.

De altfel, în Capitală, două persoane, un bărbat și o femeie, au avut picioarele amputate după ce au alunecat pe gheață și au ajuns sub roțile unor tramvaie. Secţiile de ortopedie din spitale au fost luate cu asalt, după ce zeci de persoane au suferit luxaţii sau fracturi după ce au alunecat din cauza poleiului depus pe străzi. 

Sursa foto: realitatea