București: Tentativă de sinucidere la stația de metrou Aurel Vlaicu

Încă un caz de suicid nereușit a avut loc, marți, la stația de metrou Aurel Vlaicu, linia 2 (spre Aviatorilor), chiar la intrarea trenului în stație, anunță Antena 3.

Victima, o femeie în vârstă de aproximativ 40-45 ani, la impactul cu trenul, a fost trântită “la pământ”, respectiv între sinele liniei și după frânarea și oprirea trenului, timp în care a trecut un vagon peste ea, a fost scoasă de către personalul trenului de sub tren și predata echipei de salvatori a Metrorex, în așteprarea ambulanței. Victima s-a ales doar cu traumatism toraco-abdominal și fractură de gleznă.

Victima, văzând că nu i-a reușit suicidul, de rușine sau că să nu pățească ceva în fața autorităților abilitate, a negat după scoaterea de sub tren, ca ar fi vrut să se sinucidă, afirmând că a alunecat, deși personalul de bord al trenului, a văzut clar cum aceasta și-a luat avânt și s-a aruncat, în scop sinucigaș.

Sursa foto: realitatea