BUGET 2016: ALESII au facut BASCALIE la PARLAMENT pe seama destinatiei banilor alocati PRESEDINTIEI

Bugetul Administratiei Prezidentiale a fost adoptat, sambata, de Comisiile pentru Buget din Parlament, alesii glumind cu reprezentantul Presedintiei cand au aflat ca suma de 5.000 de lei cuprinsa in buget pentru hrana animalelor este destinata pestilor din lacurile artificiale ale Palatului Cotroceni.

Bugetul Administratiei Prezidentiale pentru anul 2016 va fi de 56,3 milioane de lei, in crestere cu 39% fata de anul in curs. In buget este cuprinsa si suma de 5.000 de lei pentru “hrana animalelor”, in crestere fata de anul in curs, cand au fost alocati doar 2.000 de lei pentru acest capitol. Reprezentantul Presedintiei a fost intrebat de catre parlamentarii din Comisiile de Buget ce animale “a lasat fostul presedinte” la Palatul Cotroceni, glumind ca intreaba acest lucru pentru ca “jurnalistii sunt curiosi”. Acesta a explicat ca Palatul Cotroceni are un “parau si patru lacuri artificiale”, iar hrana este pentru pesti.

CITESTE SI: BUGET 2016: SCANDAL MONSTRU IN COMISII DUPA CE SENATORII AU CERUT BANI MAI MULTI PENTRU SALARII

“Aceste lacuri contin, asa cum ne putem astepta, pesti. Hrana este destinata pestilor din lacul artificial al Palatului Cotroceni”, a spus reprezentantul Palatului Cotroceni. In urma raspunsului, parlamentarii au inceput sa glumeasca pe aceasta tema, intrebandu-l pe reprezentantul Palatului Cotroceni daca pestii “sunt inregistrati in contabilitate”, altfel nu vor putea fi hraniti. “Nu sunt, ca nu li se stie valoarea”, a adaugat, razand, liberalul Gheorghe Ialomitianu. “Trebuie sa le faceti inventar, sa-i cantariti. Sporul de greutate”, a conchis acesta.

Bugetul Administratiei Prezidentiale a fost adoptat, de catre Comisiile reunite de Buget-Finante, fara amendamente. Bugetul institutiei pentru anul 2016 va fi de 56,3 milioane de lei, in crestere cu 39% fata de anul in curs, potrivit proiectului Legii bugetului, fiind reduse cheltuielile pentru deplasari externe, insa marite fondurile pentru salarii, reparatii ale Palatului Cotroceni si masini.

Proiectul de buget pe 2015 prevedea, insa, doar 28,2 milioane de lei in faza initiala, insa fondurile eu crescut pe parcursul anului prin rectificari pozitive.

Sursa foto: jurnalul