Bugetele SENATULUI si CAMEREI DEPUTATILOR pe anul 2016, MAJORATE

Bugetele Senatului si Camerei Deputatilor pentru anul 2016 au fost modificate, luni, fiind adoptate amendamente de majorare a sumelor alocate cu 36 de milioane de lei la Senat si 45 milioane la Camera Deputatilor, informeaza Agerpres.

“Va propun sa fiti de acord cu un amendament prin care sa inlocuim din anexa la raportul nostru initial anexele care contin cele doua bugete ale Camerei Deputatilor si ale Senatului din forma adoptata initial in forma care corespunde hotararilor pe care le-au adoptat cele doua Camere. Mai exact, ca sa nu fie niciun dubiu, la Camera Deputatilor inseamna o diferenta de 45 de milioane de lei, deci de la 295 de milioane in forma initiala ajungem la 340 de milioane, iar la Senat un plus de 36 de milioane, adica de la 130 de milioane la 166 de milioane”, a spus presedintele Comisiei pentru buget din Camera Deputatilor, Viorel Stefan.

CITESTE SI: BUGETUL pentru 2016, retrimis la Comisiile de buget pana marti dimineata. UPDATE

La randul sau, secretarul de stat in Ministerul de Finante, Daniela Pescaru, a explicat ca sursa de finantare pentru aceste cresteri “ar putea fi anexa Ministerului de Finante actiuni generale de la titlul de cheltuieli alte transferuri”.

CITESTE SI: NICOLAESCU: PNL va vota bugetul, dar nu va face niciodata rabat de la o SERIE DE PRINCIPII

Comisiile de buget finante au dat luni seara un raport suplimentar proiectului bugetului de stat pe anul 2016, la anexele celor doua Camere ale Parlamentului.

Sursa foto: agerpres