BUGETUL MINISTERULUI JUSTITIEI si cel al MINISTERULUI PUBLIC au fost ADOPTATE de comisiile de buget-finante

Legea falimentului personal: MJ propune introducerea unei proceduri administrative pentru stingerea datoriilor

Bugetul Ministerului Justitiei si cel al Ministerului Public pe 2015 au fost aprobate, miercuri, de comisiile reunite de buget din Camera Deputatilor si Senat, amendamentul privind suplimentarea sumelor pentru DNA fiind respins.

Bugetul Ministerului Justitiei pe 2015, de 2,7 miliarde de lei, a fost aprobat, miercuri, de comisiile reunite de buget, acesta fiind cu 21,7 la suta mai mic decat cel din 2014.

Parlamentarii au respins singurul amendament avizat favorabil de comisiile juridice, privind alocarea unei sume suplimentare de doua milioane de lei pentru avocatii din oficiu.

Totodata, bugetul Ministerului Public pe 2015, de 709 milioane de lei, a fost aprobat, Pocurorul general, TIBERIU NITU, precizand ca resursele alocate sunt suficiente.

Parlamentarii au respins un amendament referitor la suplimentarea bugetului DNA cu 13,5 milioane de lei.

Citeste si: BUGETELE ICCJ, CCR, CSM si AEP ua fost ADOPTATE de comisiile reunite de finante

Reprezentantul Ministerului Finantelor Publice a precizat ca suplimentarea nu se poate face din fondul de rezerva al guvernul, care este de doar 8 milioane de lei, astfel ca amendamentul a fost respins.

Bugetul Ministerului Justitie pe 2015, de 2,7 miliarde de lei, a fost avizat favorabil de comisiile juridice din Parlament, cu amendamentul unei suplimentari de aproximativ doua milioane de lei pentru activitatea avocatilor din oficiu.

Bugetul MJ pe 2015 este de 2.710.586.000 de lei, cu 21,7 la suta mai putin decat cel din 2014 (3.461.593.000 de lei), potrivit proiectului de buget.

Citeste si: BUGETUL pentru DIASPORA a fost DUBLAT. Comisiile de specialitate l-au APROBAT

Bugetul Ministerului Public pe 2015, de 709 milioane de lei, a fost avizat favorabil de comisiile juridice din Parlament, procurorul general TIBERIU NITU declarand ca resursele alocate sunt satisfacatoare.

Ministerul Public are pe 2015 un buget de 709.281.000 de lei, cu 31,94 la suta mai putin decat in 2014 (1.042.147.000 de lei), potrivit proiectului de buget.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) va avea anul viitor un buget de 22 milioane euro, in crestere fata de bugetul de 20 milioane euro prevazut pentru acest an, a anuntat vinerea trecuta, premierul Victor Ponta, precizand ca pe site-ul Ministerului de Finante a fost publicata “doar o sinteza” a proiectului de buget.

Precizarile au fost facute dupa ce, joi, Directia Nationala Anticoruptie si-a exprimat nemultumirea fata de faptul ca in proiectul de buget pentru 2015, publicat de Ministerul Finantelor Publice, nu pot fi identificate fondurile alocate pentru institutie, ci acestea sunt incluse in cele pentru Ministerul Public, institutie care ar urma sa aiba un buget cu 31,94 la suta mai mic decat cel din 2014.

Conducerea DNA a solicitat initial un buget pentru 2015 de aproximativ 25 de milioane euro (echivalent in lei), in comparatie cu un buget de 20 milioane de euro aferent anului 2014, luand in considerare fondurile minime necesare bunei functionari a activitatii institutiei.

Ulterior, vineri, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, CODRUTA KOVESI, anunta ca a fost informata de reprezentantii Ministerului Finantelor ca propunerile bugetare ale DNA urmeaza sa se regaseasca in fisa de buget a institutiei.

Si ministrul delegat pentru Buget, DARIUS VALCOV, arata ca DNA va avea bugetul solicitat in 2015, precizand ca situatia a fost clarificata in urma discutiei pe care a avut-o cu procurorul sef al DNA si cu ministrul Justitiei.