Bugetul Primariei Bucuresti se rectifica in minus cu 648 milioane de lei, sustin consilierii PDL

Consilierii PDL din Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) Bucuresti sustin ca Primaria Capitalei are un buget cu circa 648 milioane de lei mai mic decat cel estimat la inceputul anului.

Proiectul de rectificare bugetara se afla pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu de miercuri, insa nu a fost postat pe site.

Astfel, cele 648 milioane de lei se taie de la Cultura, Asistenta Sociala, Spitale, Investitii si gestionarea cainilor fara stapan, de unde se iau circa 9 milioane din cele 18 alocate la inceputul anului, sustin consilierii citati de HotNews.

Bugetul estimat la inceputul anului in 2013 a fost de 4,3 miliarde lei. Consilierii PDL spun ca aceasta situatie dezastruoasa este cauzata de faptul ca primaria nu isi valorifica cum trebuie patrimoniul si nu atrage fonduri europene. 

“Aceste recitificari in minus inseamna de fapt taieri ale bugetului, mai ales in zona investitiilor si a serviciilor publice (caldura si transport), ceea ce a pus si pune in pericol functionarea normala a orasului. An de an, atunci cand s-a votat bugetul, PDL Bucuresti i-a atras atentia Primarului General ca banii propusi de el in buget nu exista. Sorin Oprescu nu a ascultat si a mers mai departe umflind bugetul si facind cheltuieli care nu reprezentau prioritati pentru oras, iar de multe ori nu erau necesare”, a mai declarat Mircea Raicu.