CALIN POPESCU TARICEANU: PROIECTUL MEU DE TARA se bazeaza pe reforma politica, educatie si demografie

CALIN POPESCU TARICEANU, candidat independent la alegerile prezidentiale, a declarat vineri ca PROIECTUL SAU DE TARA se bazeaza pe trei piloni esentiali: reforma politica si administrativa profunda, promovarea educatiei si culturii nationale si perspectivele demografice ale societatii.

“Eu sunt inginer constructor si imi place uneori sa vorbesc metaforic folosind termeni din meseria mea. Ca presedinte, am intentia sa deschid trei santiere nationale in care sa reconstruim parti importante ale vietii politice si sociale a Romaniei. Primul va fi dedicat reformei politice si administrative profunde, al doilea va fi dedicat promovarii educatiei si culturii nationale si al treilea dedicat perspectivelor demografice ale societatii”, a spus Tariceanu la lansarea candidaturii sale care a avut loc la Palatul Parlamentului.

In ce priveste primul pilon, Tariceanu a spus ca o reforma politica si administrativa profunda trebuie sa schimbe din radacini “modul putred” in care functioneaza astazi prea multe institutii.

Citeste si: Al treilea fiu al lui Tariceanu se va naste in Ajunul Craciunului

“Sunt partizanul unor modificari constitutionale care sa clarifice rolul institutiilor statului in ceea ce priveste atributiile lor fundamentale si care sa intareasca cele trei puteri ale statului in paralel cu clarificarea modului in care ele interactioneaza”, a precizat presedintele PLR, citat de Agerpres.

Despre al doilea “santier”, privind promovarea educatiei si culturii nationale, el a spus ca pariul Romaniei cu viitorul ar trebui sa fie: “Invatamant, cercetare, inovare”.

“Cred cu tarie ca dezvoltarea societatii se poate baza doar pe o singura resursa fundamentala, cea umana. Nu pe petrol, nu pe gaze, nu pe aur. Vom avea o scoala romaneasca tot mai competitiva si inalt performanta cu cat vom avea profesori mai bine calificati, si nu doar mai multi metri patrati de geamuri termopan”, a afirmat Tariceanu.

El a adaugat ca in al treilea rand il preocupa perspectivele demografice ale societatii.

Citeste si: CALIN POPESCU TARICEANU isi lanseaza vineri candidatura la ALEGERILE PREZIDENTIALE

“Proiectiile si prognozele sunt pesimiste, exista o scadere demografica in intreaga Uniune Europeana. Romania se supune acestor tendinte, dar se lupta cu un factor de risc suplimentar, migratia a aproape trei milioane de romani catre tarile europene mai dezvoltate economic. Avem nevoie sa ii incurajam pe acestia sa vina acasa. (…) Alaturi de readucerea acasa a romanilor si de implicarea lor in proiecte de dezvoltare a Romaniei, avem nevoie de cresterea natalitatii. Avem nevoie de un pact national pe politici demografice care sa puna problema natalitatii, a sperantei de viata extrem de redusa in Romania comparativ cu media europeana, dar si a emigratiei si imigratiei. Daca nu facem acest lucru, Romania nu va putea sa se dezvolte singura in viitor, pentru ca nu va avea suficienta resursa umana calificata”, a mai aratat Tariceanu.

Acesta a mai declarat ca romanii sunt chemati la urne, in noiembrie, nu pentru a schimba un om, ci “regimul Basescu”, adaugand ca seful statului s-a “jucat” cu o tara, dupa “toanele si interesele sale”.

“Aceste alegeri nu trebuie doar sa il schimbe pe TRAIAN BASESCU, romanii sunt chemati la urne pentru a schimba nu un om, ci un regim. Romania a trait mult prea multi ani intr-o criza continua generata de actiunile politice iresponsabile ale unui presedinte, care a ajuns pe zi ce trece nu doar sa joace impotriva adversarilor, ci si a arbitrilor, antrenorilor, a maseurilor si chiar impotriva publicului. Un presedinte care s-a jucat cu o tara, dupa toanele si interesele sale”, a declarat Tariceanu, vineri, la Palatul Parlamentului.

El a spus ca evenimentele din ultimele zile reprezinta dovada “nebuniei” si a “agoniei” sfarsitului de mandat al unui presedinte care s-a “jucat cu legile”.

“Ce se intampla in aceste ultime zile reprezinta dovada paroxismului, a nebuniei si a agoniei sfarsitului de mandat al unui presedinte care s-a jucat cu legile, cu Constitutia, cu bunastarea, demnitatea, cu vietile si sperantele cetatenilor. Ultimele saptamani sunt dovada ca este nevoie acum, mai mult ca oricand, nu de un nou presedinte, ci de un altfel de presedinte”, a subliniat Tariceanu.

Sursa foto: qmagazine.ro