CALIN TATOMIR, fostul director Microsoft, retinut de DIICOT intr-un dosar de EVAZIUNE FISCALA si SPALARE de BANI

Procurorii DIICOT l-au retinut, miercuri, pentru 24 de ore si cer arestarea preventiva a lui CALIN TATOMIR, fostul sef al Microsoft Romania, care este acuzat, alaturi de alte persoane, ca facea parte dintr-un grup infractional organizat specializat in EVAZIUNE FISCALA si SPALARE de BANI care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 12 milioane de lei.

CALIN TATOMIR a fost director general la Microsoft in perioada 2008 – 2010 iar numele sau apare in celebrul dosar privind licentele Microsoft.

In cursul zilei de marti, procurorii au dispus retinerea urmatorilor: ARSENIE VALERIU-CRISTIAN, HAUSER NORBERT, CALIN TATOMIR, STAN VALENTIN ALEXANDRU, GOLUMBEANU CEZAR-FLORIN, CRISTEA ROBERT-FLORIN si CALINESCU CRISTIAN precum si  masura controlului judiciar pentru AIRINEI MARIUS, OPRISAN RAZVAN-MARIAN si DUMITRIU IONUT-RAZVAN,  pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani.

In urma a 15 perchezitii efectuate marti la locuintele a 11 inculpati au fost gasite si ridicate sumele de 60.320 euro, 1.126 dolari, 125.500 lei precum si 22 de monede de valoare. Prejudiciul total adus bugetului de stat urmare derularii mecanismului evazionist este in cuantum de 11.420.912 lei, constituit din TVA legal datorat si impozit pe profit (fara a fi luate in calcul obligatiile fiscale accesorii), la care se adauga suma totala de 12.935.213 lei supusa procesului de spalare a banilor.

Procurorii au dispus  masura sechestrului asigurator asupra sumelor din conturile detinute de catre inculpati si partile responsabile civilmente precum si a unor bunuri mobile si imobile apatinand acestora (imobile, autoturisme si parti sociale la diferite societati).

Potrivit unui comunicat DIICOT, persoanele in cauza sunt suspectate ca, in perioada 2007 – 2014, in scopul reducerii artificiale a profitului impozabil si a TVA-ului de plata pentru beneficiarii finali, liderul grupului infractional organizat a creat si utilizat un nucleu de firme pe care le-a profilat pe savarsirea unor fapte susceptibile a intruni elementele constitutive ale infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani, dintre acestea, in cadrul verificarilor, fiind identificate 5 societati cu un comportament fiscal inadecvat.

Procurorii spun ca liderul grupului a coordonat in fapt societatile susmentionate cu comportament fiscal neadecvat si a furnizat administratorilor unor societati comerciale facturi fiscale in care au fost inscrise  in general servicii de IT (dar si servicii de livrare materiale promotionale, sau intocmire documentatii in domeniul constructiilor, comision si intermediere, etc) care nu au fost prestate in realitate si care au fost inregistrate in contabilitatea acestor societati comerciale, generand majorarea artificiala a TVA deductibila si diminuarea masei impozabile la calculul impozitului pe profit.

Sursa foto: realitatea