Camelia Bogdan si Mihai Alexandru Mihalcea vor judeca dosarul ICA

BACAU, SASCUT, CRISTINEL BOSTAN, CONDAMNARE, JUDECATORIA BACAU, INCHISOARE, EXECUTARE, CONFLICT DE INTERESE

Dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare (ICA), in care unul dintre inculpati este Dan Voiculescu, a fost repartizat unui nou complet de judecata de la Curtea de Apel Bucuresti, format din Camelia Bogdan si Mihai Alexandru Mihalcea.

Repartizarea dosarului la un alt complet a fost necesara dupa ce presedintele completului initial, Stan Mustata, a fost arestat pentru trafic de influenta, iar celelalalt membru, Florica Duta, s-a pensionat.

Noii membri ai completului, care vor judeca dosarul incepand din 1 iulie, au promovat de curand de la Tribunalul Bucuresti la Curtea de Apel din Capitala.

Camelia Bogdan a judecat, printre altele, dosarul de favorizare a lui Nicolae Popa, in care a fost condamnat Sorin Ovidiu Vantu, iar Mihai Alexandru Mihalcea a respins o cerere de eliberare conditionata a aceluiasi om de afaceri, pe motiv ca acesta “nu a facut eforturi deosebite pe calea reeeducarii sale si nici nu a incercat sa se remarce intr-un mod deosebit”.

Presedintele Traian Basescu a semnat luni decretul de eliberare din functie, prin pensionare, a judecatorului Florica Duta, de la Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce membrii Consiliului Superior al Magistraturii au luat act, in 18 iunie, de cererea magistratului.

Judecatorul Florica Duta facea parte, alaturi de Stan Mustata, din completul de la Curtea de Apel Bucuresti care a primit spre solutionare dosarul in care Dan Voiculescu si alti 12 inculpati din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetari alimentare au contestat condamnarile primite la Tribunalul Bucuresti.

Judecatorul Stan Mustata a fost arestat in 30 aprilie si ulterior trimis in judecata, pentru luare de mita si trafic de influenta.

Si Stan Mustata a inaintat Consiliului Superior al Magistraturii, in 12 mai, o cerere de pensionare. Analizarea cererii lui Stan Mustata a fost amanata de plenul Consiliului Superior al Magistraturii pana la solutionarea definitiva a dosarului in care magistratul este acuzat ca ar fi cerut si primit bani pentru solutionarea favorabila a mai multor dosare penale.

Magistratul Stan Mustata trebuia sa judece, in 29 aprilie , impreuna cu Florica Duta, apelurile formulate in dosarul privind privatizarea ICA.

Cu cateva ore inainte de judecarea dosarului, Stan Mustata a fost ridicat si dus la audieri la DNA, iar ulterior magistratul a fost retinut, fiind acuzat de fapte de coruptie in schimbul unor solutii favorabile in dosare. in 30 aprilie, judecatorul Stan Mustata si grefiera Mariana Curea, care i-ar fi fost complice, au fost arestati preventiv, in urma unei decizii a Curtii de Apel Bucuresti.

La termenul din 8 aprilie, Stan Mustata formulase o cerere de abtinere in dosarul ICA. Judecatorul arata ca, in urma unor materiale de presa “neadevarate”, in care se relateaza presupuse interese ale sale in acest dosar, formuleaza cererea de abtinere, pentru eliminarea oricaror dubii sau suspiciuni. Cererea a fost respinsa, astfel ca Stan Mustata a continuat sa judece acest dosar.

Dupa arestarea lui Stan Mustata, in locul acestuia in completul care judeca dosarul ICA au fost repartizati alti judecatori.

In 10 iunie, avocatii din dosarul privind privatizarea ICA au cerut judecarea cauzei de catre un alt complet, stabilit prin repartizare aleatorie.