Caniculă în România. Temperaturi ridicate şi disconfort termic, până duminică seară

Alertă de caniculă în România. Până duminică, 25 august, ora 22.00, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice şi sud-estice indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 şi 34 de grade, mai ridicate, spre 35-36 de grade local în Oltenia şi Muntenia şi izolat în Banat şi Crişana, unde şi nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime cuprinse în general între 19 şi 22 de grade.

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 24 august

Vremea se va menţine călduroasă în mare parte din ţară, izolat caniculară în Lunca Dunării. După-amiaza disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar pe arii relativ extinse în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, va atinge sau va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse şi descărcări electrice îndeosebi după-amiaza şi seara, local în Carpaţii Occidentali şi Meridionali şi doar izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-estice şi în extremitatea de sud-vest a teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 24 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, unde izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Prognoza meteo pentru duminică, 25 august

Vremea va fi în continuare călduroasă, pe arii restrânse caniculară în regiunile vestice şi sudice, unde şi indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge sau va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări, averse şi descărcări electrice, pe arii restrânse în regiunile vestice, nord-vestice şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice şi sud-vestice.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 35 de grade, iar cele minime între 13 şi 24 de grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 10 grade, unde izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Sursa foto: realitatea