Cantec pentru Oltenia, oferit GRATIS de familia lui Paunescu echipei CS Universitatea Craiova. VIDEO

“Cantec pentru Oltenia”, imnul considerat a fi oficial de fanii Universitatii, a fost facut cadou de familia lui Adrian Paunescu echipei CS Universitatea Craiova.

”Astazi, 5.11.2013, eu, Andrei Alexandru Paunescu, fiu al poetului Adrian Paunescu, impreuna cu membri ai familiei Paunescu, anunt public cedarea cu titlu gratuit a imnului ‘Cantec pentru Oltenia’ echipei Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Consider ca este clubul care poate sa reinvie legenda si spiritul Craiovei Maxima, echipa careia imnul i-a fost adresat de la bun inceput. Club Sportiv U Craiova SA are exclusivitate pentru folosirea versurilor, nicio alta formatie neavand dreptul sa-l foloseasca”, precizeaza Andrei Paunescu intr-un comunicat remis Agerpres.

Potrivit sursei citate, acest cantec i-a fost incredintat lui Andrei de catre tatal sau sa il cante pe scena Cenaclului Flacara. Andrei Paunescu mai afirma ca se alatura proiectului CS Universitatea Craiova.

”Este cantecul pe care tatal meu mi l-a incredintat spre a-l canta pe scena Cenaclului Flacara si pe care il cant si in prezent in toata tara si nu numai. Ma alatur unor nume ca Silviu Lung, Gheorghita Geolgau, Corneliu Stroe, Nae Ungureanu, Nicolae Negrila, Gheorghe Craioveanu, Pavel Badea, Ovidiu Stanga etc, in sprijinul dezinteresat si sincer pentru echipa unui oras de poveste.

In incheiere, as vrea sa indemn milioanele de suporteri olteni sa se uneasca in sustinerea unor valori care ne-au caracterizat mereu: decenta, pasiune, ambitie, etica, profesionalism si dorinta de a fi cei mai buni. Doar asa Universitatea Craiova poate sa renasca!”

Sursa video: youtube.com