Captura record: 147 de tone de carne de pasare, in valoare de 200.000 de euro

Aproape 150 tone de carne de pasare, aduse din Olanda pentru firme-fantoma din Romania, au fost ridicate de politisti, azi, in urma unei actiuni desfasurate in Dolj si Olt.

Politisti ai Directiei de Investigare a Fraudelor din IGPR, impreuna cu politisti de la serviciile de investigare a fraudelor si serviciile rutiere din Dolj si Olt si judiciaristii de la Politia orasului Curtici, au facut, vineri, controale pentru identificarea in trafic a mijloacelor de transport suspectate ca transporta marfuri catre beneficiari, respectiv societati comerciale romanesti asupra carora existau date ca sunt implicate in fraude si activitati evazioniste.

Astfel, au fost identificate sapte autotrenuri care transportau din Olanda, pentru agenti economici din Romania care functionau pe principiului firmelor-fantoma, 147 de tone de carne de pasare, in valoare totala de 200.000 de euro. Marfa a fost ridicata, urmand sa fie valorificata conform procedurilor legale, in vederea recuperarii prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Sursa foto: aradon.ro