Caracatița supranumită societate civilă în România, creația lui George Soros

Caracatița cunoscută sub denumirea de societate civilă este una dintre creațiile de căpătâi ale miliardarului George Soros în România. Conform unor informații publicate de Evenimentul Zilei, mai mulți oameni cu greutate care au făcut parte din anturajul președintelui Klaus Iohannis sau din Cabinetul Cioloș au legături extrem de strânse cu controversatul miliardar George Soros.

Potrivit mai multor surse diverse George Soros a donat peste 200 de milioane de dolari din 1990, când a înființat Fundația Soros în România, și până în 2014, majoritatea prin investiții directe. Din 2014, investițiile directe au fost înlocuite cu finanțările pe bază de proiecte.

„Fundaţia din România beneficiază încă de fondurile domnului Soros. Urmează să nu mai beneficiem din 2014. Cu toate acestea, vom putea obţine oricând bani de la fundaţia dânsului (Open Society Foundations – n.red.), însă doar pe bază de proiecte.Nu vom mai beneficia direct de fonduri”, declara Gabriel Petrescu, directorul executiv al fundaţiei, la sfârșitul anului 2013.

Open Society Fundations, fundația mamă, finanțează și organizația Rise Project. „În iunie 2013, Open Society Foundations’ Media Program a acordat suma de 24.900 USD pentru o serie de sesiuni de instruire în în domeniul jurnalismului de investigație și de evidențiere a datelor, precum și pentru proiect de colaborare transfrontalieră în Europa Centrală și de Est și nu numai”, se arată în raportul de activitate al Rise Project pe 2013.

Din 1990 și până acum, George Soros a dezvoltat o adevărată rețea de ONG-uri, cu care a acaparat noul concept de “societate civilă”, necunoscut românilor, astfel că a reușit să influențeze, în mod major, deciziile la nivel guvernamental. Pe lângă GDS și Fundația Soros, s-au dezvoltat o puzderie de ONG-uri legate de numele magnatului american.

Enumerăm doar câteva din ONG-urile apărute după 1990: “Soros Advising and Placement Center”, “Soros Educational Advising Center” , “Uniunea pentru Reconstructia Romaniei”, “Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, “Centrul pentru Dezvoltare Economica”, Fundatia “Concept” , “Centrul pentru Drepturile Omului – București”,  “Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)”, “Asociația “Pro Democrația”, “Societatea Academică Română” etc, care la rândul lor au “născut” alte ONG-uri.

Citește și: RISE PROJECT, O COMUNITATE DE JURNALIȘTI CARE FACE INVESTIGAȚII SAU PROPAGANDĂ?

Finanțările lui Soros către rețeaua sa de ONG-uri din România s-au efectuat ori prin intermediul vehiculelor sale financiare din străinătate, cum este CEE Trust – un ONG-mamă, care a direcționat bani în toate statele din estul si centrul Europei unde magnatul american avea interese, ori prin Fundația Soros deschisă la București, care acum se numeste Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Printre membrii acestor organizatii se regăsesc foști miniștri, consilieri ai președinților României, directori de instituții ale statului, jurnaliști influenți. De remarcat este că trei din cei patru președinți ai României au sau au avut consilieri oameni din cercul lui Soros.

Una dintre cele mai renumite “creații” ale lui George Soros în România este Nicușor Dan. Alina Mungiu Pippidi, reprezentantul de seamă al lui Soros în România, a finanțat primele operațiuni civice ale lui Nicușor Dan, scrie evz.ro. Alina Mungiu și a sa Societate Academică Română a creat Alianța pentru o Românie Curată. Aceasta din urmă a fost finanțată, între anii 2010-2012, de CEE Trust a lui George Soros cu sume mari de bani, dar și din fonduri norvegiene. Din această Alianță fac parte Freedom House (Cristina Guseth), Grupul pentru Dialog Social și Asociația lui Nicușor Dan – Salvați Bucureștiul.

Episodul care care arată cel mai clar că Goerge Soros se implică în politica de la București a avut loc după tragicul accident din Colectiv în urma căruia premierul de atunci, Victor Ponta, a demisionat. Pentru a face un nou guvern, Iohannis a chemat la Cotroceni, pentru consultări, așa-numita societate civilă. Sandra Pralong, fost consilier prezidențial și primul reprezentant personal al lui George Soros în România, a invitat la discuții exclusiv reprezentanți ai fundațiilor finanțate de miliardarul american: Ionuț Sibian, președinte la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), Liviu Mihaiu, președintele asociației „Salvați Dunărea și Delta”, este un colaborator și un avocat al FDSC, Sorin Ioniță, președintele „Expert Forum” (EFOR), organizație finanțată, printre altii, și de FDSC, Cristina Guseth, director al „Freedom House România”, o filială a fundației americane „Freedom House INC”, cu sediul în New York, Mihai Dragoș, președinte al Consiliului Tineretului din România, este coordonator al rețelei Monitori pentru Bună Guvernare a „Alianței pentru o Românie Curată”, Elena Calistru, a lucrat pentru „Transparency International România”, este președintele Asociației Funky Citizens, partener al SAR în mai toate proiectele și petițiile inițiate, sau Edmond Niculușcă, președinte la Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate, care colaborează cu „Miliția spirituală”, o altă organizație finanțată de CEE TRUST (105.000 USD în perioada 2011 – 2013).

Citește și: FAKE NEWS, ASUL DIN MÂNECA LUI GEORGE SOROS

După formarea guvernului condus de Dacian Cioloș, s-au regăsit numeroase nume de pe lista celor care au căpătat putere de decizie la nivel executiv, ca având legături cu miliardarul american.

Sandra Pralong, fost consilier prezidential – primul reprezentant personal al lui Soros în România.

Mihai Răzvan Ungureanu – fost consilier prezidențial și fost șef al SIE – finanțat de Soros prin fundațiile sale.

Dacian Cioloș, fost premier – membru Fundația Friends of Europe – finanțată de Soros.

Cristian Ghinea – fost ministru al fondurilor europene – Centrul Român pentru Politici Europene – finanțat de Soros.

Violeta Alexandru – fost ministru pentru dialg social – ProDemocratia, Institutul Politic Publice – finanțat de Soros.

Cristina Guseth – propusa ca ministru al Justitiei in prima echipa a lui Cioloș și retrasă dupa un scandal uriaș – finanțată de Soros.

Cătălin Drula – consilier al fostului premier Cioloș, vicepreședinte al Asociației Pro Infrastructura, care colaborează cu  „Alianța pentru o Românie Curată” (SAR).

Sursa foto și text: Evenimentul Zilei