Caraș Severin. Poliţistul din Oraviţa şi-a omorât concubina cu cruzime și apoi s-a sinucis!

Un poliţist din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, şi concubina acestuia au fost găsiţi morţi în casă, joi, ei fiind prăbuşiţi pe podea. Poliţiştii şi procurorii fac cercetări în acest caz.

Update 2: Leziunile produse asupra poliţistului TF sunt auto-provocate, iar fatală i-a fost o lovitură în inimă, cu un obiect contondent, posibil cuţit. De asemenea, concubina sa, care era angajată ca ospătăriţă, a avut multiple lovituri, tot cu un cuţit, în zone vitale, respectiv, în spate şi în inimă.

Bărbatul era angajat al Poliţiei Române din anul 2002 şi a fost absolvent al Şcolii de Agent de Poliţie Câmpina, după care a fost transferat la Poliţia Transporturi Caraş-Severin, unde a lucrat la Moldova Nouă, Caransebeş şi Oraviţa. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, cms. şef Dinu Nicorici, acesta a fost cunoscut ca un coleg bun şi nu a avut niciodată probleme în cadrul serviciului.

“În luna martie a acestui an a fost evaluat psihologic pentru îndeplinirea atribuţiunilor funcţionale şi a fost declarat apt pentru îndeplinirea serviciului. Nu am avut niciun fel de fapte care să ne indice o posibilă astfel de întâmplare nefericită”, a afirmat cms. şef Dinu Nicorici.

Update 1: Un poliţist de la Transporturi şi concubina acestuia au fost găsiţi decedaţi, joi dimineaţa, în locuinţa lor din oraşul Oraviţa. Potrivit primelor concluzii trase la fața locului de anchetatori, este vorba despre o crimă, urmată de sinucidere. Cel mai probabil, polițistul și-a ucis concubina, după care și-a pus capăt zilelor. Din informații neconfirmate încă oficial, femeia a fost găsită dezbrăcată, în baie, iar bărbatul, în cameră.

„Am fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un polițist de la Poliția Transporturi Oravița este găsit în locuință decedat. În locuință a fost găsită și concubina acestuia, de asemenea decedată. În prezent se desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru stabilirea stării de fapt”, a declarat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Poliției cărășene.

Iubita acestuia, Marcela Givadă, cu doi ani mai tânără, şi împreună cu care avea o fetiţă de un an și era ospătăriţă. Polițiștul se numea Cornel Hernea și avea un dosar impecabil.

Știre inițială

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Caraş-Severin, Dinu Nicorici, a declarat că un poliţist din Oraviţa şi soţia lui au fost găsiţi morţi în casă, de mama bărbatului. Cei doi erau prăbuşiţi pe jos. Procurorii şi poliţiştii urmează să facă verificări în locuinţa celor doi.

Sursa foto: gandul