Cardul de sanatate, obligatoriu incepand din ianuarie 2015

card-sanatate

Cardul de sanatate va deveni obligatoriu incepand din ianuarie 2015. Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Cristian Busoi, a declarat marti ca pacientii vor trebui sa prezinte cardul de sanatate de fiecare data cand efectueaza un control medical, incepand din prima luna a nului 2015.

Busoi a mai precizat ca productia si distribuirea cardurilor de sanatate este prevazuta sa se incheie pana la sfarsitul lunii septembrie 2014, urmand a avea loc in doua etape.

“Imprimeria Nationala si Serviciu de Distributie Pasapoarte care se ocupa cu personalizarea datelor au atins recordul de 55.000 de carduri pe zi, lucrand in trei schimburi, sapte zile din sapte. In acest context, ritmul de un milion de carduri pe luna va creste la 1,5 milioane, astfel incat, pana la sfarsitul lunii septembrie, sa fie terminata atat productia cat si distributia tuturor cardurilor”, a spus presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS).

Seful CNAS a mai explicat ca pana in data de 3 februarie au fost realizate 5.399.000 de carduri, iar alte 9,5 milioane vor fi realizate in primele sase-sapte luni, fiind estimat ca termen sfarsitul lunii august. El a adaugat ca in acest fel distributia celor 15 milioane de carduri poate fi incheiata la sfarsitul lunii septembrie, pentru ca in ultimul trimestru sa fie implementat sistemul.

Citeste si: Asiguratii care nu merg la controlul periodic prevazut in noul pachet de servicii medicale ar putea fi amendati

“De la 1 ianuarie 2015, orice serviciu medical va fi oferit doar cu prezentarea cardului electronic”, a mai spus Busoi.

Presedintele CNAS a adaugat ca, in opinia lui, distribuirea cardurilor ar trebui facuta in doua etape, prima la sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie, pentru 10 milioane de persoane, iar ultima in septembrie, daca productia se va incheia in august.

“Fac apel catre toti furnizorii de servicii, atat publici cat si privati, care sunt in contract cu casele de asigurari de sanatate, sa-si achizitioneze cititoare pentru aceste carduri. Intentionam sa facem un proiect-pilot pentru toti cei 10.000 de pacienti aflati in serviciile de dializa, astfel ca vom selecta 10.000 de pacienti si vom produce in februarie cardurile pentru ei. Este o faza pilot ampla, mai ampla decat aceea din Arad anul trecut, facuta pentru hemodializa. Vorbim de un esantion de 10.000 de oameni, din centre din toata tara, cu persoane din toate categoriile sociale”, a mai spus Busoi.

Presedintele CNAS a precizat ca cititoarele de card trebuie luate de fiecare furnizor din bugetul propriu, cele mai ieftine fiind intre 30 si 50 de euro.
Cristian Busoi a mai spus ca dosarul electronic va fi testat o luna, pana in 21 martie, iar din 21 aprilie va fi disponibil ca infrastructura IT.

“Dosarul electronic, la fel ca si prescriptia electornica, sunt realizate din fonduri europene. Productia pentru dosarul electronic va putea sa inceapa, descarcarea datelor este mai anevoioasa decat aceea pe cardul de sanatate. Pacientii care nu doresc sa-si treaca datele in dosarul electronic, nu vor fi obligati, dar eu sunt convins ca datele personale vor fi respectate cu sfintenie”, a precizat presedintele CNAS, estimand ca cel putin 20 de milioane de romani vor avea dosar electronic.

Busoi a mai spus ca, in perioada 21 martie – 21 aprilie, va face o sesiune de testare si una demonstrativa pentru proiectul privind dosarul electronic, astfel incat sa poata fi aduse imbunatatiri si modificari.