Cât câștigă cu adevărat româncele care fac videochat! De aceea nu vor să mai audă de altă meserie

Peste 100 000 de români fac videochat, iar veniturile par să-i convingă să nu-și dorească vreo altă profesie. Cristina P. a fost de acord să spună câteva secrete ale acestei meserii, inclusiv câștigul lunar pentru Stiridiaspora.ro.

Industria românească de videochat s-a dezvoltat constant în ultimii ani. Sumele de bani câștigate de o singură persoană ajung la câteva mii de euro lunar, însă fetele care lucrează în industrie spun că înainte se câștigau mult mai mulți bani. Numărul mare de românce care au ales să “profeseze” astfel a creat o concurență foarte acerbă, iar ele se plâng acum că nu se mai fac bani ca înainte.

Citește și: FANTEZIA SECRETĂ PE CARE O AU 53% DINTRE FEMEI! SONDAJ WOMEN’S HEALTH ȘI MEN’S HEALTH

“Vă spun sincer că doar dacă lucrezi foarte mult și stai multe ore pe zi ajungi să faci în zilele bune un pic peste 2000 de dolari. Acum sunt foarte multe fete care fac asta. Toate vin aici și se gândesc că trebuie doar să fie frumoase ca să facă bani. Nu este chiar așa. Totul ține de atitudine și de posibilitatea ta de a conversa cât mai mult cu persoanele care îți dau efectiv bani și intră la chat privat cu tine.

Înainte făceam și 600 de dolari pe noapte, însă astăzi sunt tot mai multe fete care intră în branșă, chiar și foarte tinere și plătitorii se împart. Puține persoane știu cum e de fapt această meserie. Te solicită psihic foarte mult, dar și fizic. Ne trezim la 4:00 dimineața ca să ajungem la studio la ora 6:00. Se lucrează cât mai de dimineață pentru a ne corela programul de muncă cu fusul orar al SUA, pentru că cei mai mulți care plătesc sunt americani,” a povestit Cristina P. pentru stiridiaspora.ro.

Industria românească de profil a ajuns să ruleze în acest moment peste 100 de milioane de dolari, anual. La nivel planetar, cifrele videochatului sunt colosale: 10 miliarde de dolari, pe an.

Sursa articol: știridiaspora.ro