Catalin Predoiu, favorit la PDL Iasi in cursa pentru alegerile prezidentiale

Prim-vicepresedintele PDL, Catalin Predoiu, a obtinut cele mai multe voturi la nivelul judetului Iasi, in urma alegerilor interne desfasurate sambata in randul organizatiei judetene privind desemnarea candidatului democrat-liberalilor la alegerile prezidentiale din 2014.

Catalin Predoiu a obtinut aproximativ 70% din voturi, scrie Buna Ziua Iasi, cu mult peste ceilalti doi candidati, Gheorghe Falca, primarul municiulului Arad si Simona Cretu, consilier local in cadrul Consiliului General al municipiului Bucuresti.

Democrat-liberalii inscrisi in cursa interna din PDL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidentiale si-au inceput campania, miercuri, in regiunea de nord-est a Romaniei, unde si-au prezentat proiectul in fata membrilor PDL si a Consiliilor de Coordonare Judetene. Sambata au avut loc alegeri in organizatiile judetene din aceasta zona.

In cursa interna pentru desemnarea candidatului PDL la Presedintia Romaniei s-au inscris Catalin Predoiu, Gheorghe Falca si Simona Cretu, ei fiind validati pe 14 octombrie.