Catalin Predoiu: Rectificarea bugetara prezentata de Ponta este ilegala. Incalca legea responsabilitatii fiscale si legea finantelor publice

CATALIN PREDOIU, PNL, RENUNT, PROTESTE, GUVERNUL PONTA, VICTOR PONTA, LANT UMAN, MITING, PSF, AMANARE, CONTRAMITING

Prim-vicepresedintele PNL, Catalin Predoiu, a declarat, miercuri, ca cea de-a treia rectificare bugetara prezentata de Guvern este “netransparenta” si “ilegala”, deoarece ar incalca legea responsabilitatii fiscale si legea privind finantele publice, care permit doar doua rectificari pe an.

“Domnul Ponta ne-a prezentat o rectificare bugetara pe 2014, a treia pe 2014, ceea ce reprezinta o ilegalitate, deoarece incalca legea responsabilitatii fiscale 69/2010 si pe cea a finantelor publice 500/2002, care permit doar doua rectificari pe an. Este o rectificare netransparenta, facuta fara dezbateri publice si parlamentare, fara analiza si fara control democratic al Parlamentului”, a declarat Predoiu, intr-o conferinta de presa.

Catalin Predoiu a mai afirmat ca Victor Ponta prezinta un excedent bugetar care de fapt reprezinta “un minus de 1,9 miliarde de lei de la investitii”.

Mondo News iti recomanda si: Vasile Blaga: Catalin Predoiu va fi premierul nostru, daca partidul va forma guvernul

Potrivit lui Catalin Predoiu, incasarile bugetare pe primele 10 luni sunt de 6,5% fata de 8,5% prevazut in buget, iar ponderea veniturilor bugetare in PIB este de 26%, “mult sub media europeana”.

Predoiu a mai aratat ca acciza calculata la cursul de 4,74 lei/euro si acciza suplimentara de 7 eurocenti pe litru nu au avut alt efect decat perturbarea mediului de afaceri.

In opinia liderului PNL, incasarile din TVA si colectarea veniturilor din impozitul pe salarii reprezinta “un dezastru”.

“Concluzia este ca nu avem de a face cu un excedent real, ci cu o operatiune contabila la nivel de buget”, a adaugat Catalin Predoiu, aratand ca PNL ii cere Guvernului Ponta, “atat cat mai ramane la Palatul Victoria”, sa revizuiasca master planul pentru transporturi.

A treia rectificare bugetara din acest an, prin care sunt alocate fonduri pentru plata in avans a titlurilor executorii castigate in instanta de catre bugetari si pentru plata arieratelor, a fost aprobata in sedinta de miercuri a Guvernului.

“Titlurile executorii acumuleaza dobanzi penalizatoare si se actualizeaza cu indicele pretului de consum, care afecteaza in proportie de 0,1-0,2% deficitul ESA de anul viitor. Acum, aceste majorari si dobanzi nu le vom mai plati”, a spus ministrul delegat pentru Buget, Darius Valcov.

Afla aici detalii despre rectificarea bugetara facuta de Guvern

El a precizat ca si anul viitor va fi operata o derogare de la lege pentru o a treia rectificare bugetara, daca va exista din nou posibilitatea platii in avans a titlurilor executorii, aratand insa ca astfel de exceptii sunt posibile doar in anii foarte buni.

La inceputul sedintei de guvern, premierul Victor Ponta a declarat ca nu va intelege niciodata opinia Consiliului Fiscal privind a treia rectificare bugetara din acest an, “care spun sa nu platim ce avem de platit prin hotarari judecatoresti”, adaugand ca Fondul Monetar International si Comisia Europeana agreeaza aceasta masura.

“Putem sa nu mai platim nimic din ce trebuie sa platim in 2015, terminam anul cu deficit 0,2% din PIB, dar la anul tot trebuie sa platim titluri executorii, arierate, tor ceea ce vine din anii din urma. Este o decizie cu care sunt de acord Comisia Europeana si Fondul Monetar International. Nu am sa inteleg niciodata punctul de vedere al celor de la Consiliul Fiscal, care spun sa nu platim ceea ce avem de platit prin hotarari judecatoresti. Aceasta rectificare ne ajuta sa platim hotararile judecatoresti definitive si irevocabile castigate de profesori, de functionari publici, de magistrati si este prima data cand nu vom mai avea deloc arierate la firme private ale Guvernului central sau autoritatilor locale”, a spus Ponta in sedinta de guvern, in fata presei.

A treia rectificare bugetara din acest an este aprobata prin derogare de la legea care interzice efectuarea a mai mult de doua rectificari pe an si stabileste ca o revizuire bugetara nu poate fi operata mai tarziu de 30 noiembrie.

Rectificarea bugerara incalca mai multe prevederi legale si arata incapacitatea Guvernului de programare si executie a bugetului, privind in special investitiile, potrivit Consiliului Fiscal, care arata totodata ca plata in avans a unor drepturi salariale nu va reduce presiunile pe bugetul pe 2015.

“Consiliul fiscal considera ca decizia Guvernului de a opera o a treia rectificare bugetara, incalcand in mod flagrant prevederile legilor in vigoare relevante (pe care le suspenda temporar printr-o ordonanta de urgenta), este dovada unei evidente incapacitati administrative de programare si executie a bugetului, in special a cheltuielor de investitii. in plus, este dificil de inteles oportunitatea achitarii in avans a drepturilor salariale restante comparativ cu esalonarea programata initial prin apelul la o multitudine de incalcari ale regulilor fiscale statuate prin legile in vigoare, in conditiile in care apare drept putin probabil ca aceasta sa usureze constructia bugetara pentru anul 2015 din perspectiva SEC 2010, relevanta din perspectiva angajamentelor ce decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene si din prevederile Pactului de Crestere si Stabilitate si Compactului Fiscal”, arata Consiliul Fiscal.

Argumentul Executivului privind “excedentul bugetar inregistrat la 10 luni, ca urmare a cresterii incasarii veniturilor bugetului general consolidat fata de estimari si avand in vedere situatia favorabila din perspectiva incadrarii in plafonul soldului bugetului general consolidat aprobat pentru anul 2014” este in mod evident fals, intrucat situatia de excedent bugetar dupa 10 luni nu se datoreaza nicidecum unor venituri care sa depaseasca substantial estimarile, ci pur si simplu nerealizarii cheltuielilor cu investitii, arata Consiliul.

Astfel, la finele lunii octombrie cheltuielile de natura investitiilor erau mai mici cu 2,3 miliarde de lei decat in perioada corespunzatoare a anului trecut, in conditiile in care la nivelul intregului an 2014 programarea bugetara (corespunzator celei de-a doua rectificari bugetare) indica cheltuieli de investitii mai mari cu circa 5,8 miliarde de lei decat in 2013.