Câți bani oferă Primăria Capitalei pentru cei care își pun imobilele la dispoziție pentru carantină

Numărul, din ce în ce, mai mare de persoane intrate în autoizolare la domiciliu, cel puțin în Capitală, au determinat oficialii primăriilor de sector și, implicit ai Primăriei Generale să ia anumite măsuri, dar să și ofere ajutor celor care se află în această situație.

Conform deciziilor luate la nivelul Grupului Național pentru Situații Speciale de Criză, precum și a celor luate în comandamentul special din cadrul Primăriei Generale a Capitalei, Gabriela Firea, primarul general, a pus în mișcare un proiect de într-ajutorare a celor care se află în autoizolare la domiciliu sau cei care nu au unde să stea în sistem de carantină. Este vorba de implicarea comunității bucureștene în a oferi spații de cazare, de tip hotelier și nu numai, pentru ci ce trebuie să stea în carantină sau izolare, din cauza crizei epidemiologice.

În contextul în care, numai la nivel național, confirmat în acest moment, sunt 64 de cazuri de infecție, cu 5 alte noi cazuri confirmate în Capitală, era de așteptat ca Firea să treacă la acest plan. De altfel anunțul a fost postat chiar de Gabriela Firea pe pagina sa de facebook, anunțând că există o remunerație pentru cei care vor pune la dispoziție spații de cazare și că pot să anunțe acest lucru la o adresă de mail, pusă la dispoziția doritorilor.

”coronavirus@pmb.ro La aceasta adresa de mail ne puteti trimite mesaje daca :

– aveti spatii de cazare dotate cu camere si grupuri sanitare (hotel, pensiune, camin) pe care sa le putem inchiria contra cost (50 euro/noapte) pentru cei care au nevoie de carantina 14 zile, veniti din tarile contaminate

– doriti sa ajutati, impreuna cu noi, persoanele aflate in carantina cu alimente, obiecte de ingrijire personala (magazine, firme, ong-uri, persoane)

– doriti sa va alaturati, ca voluntari, efortului nostru de a le face cumparaturi persoanelor care nu au familia sau prietenii in apropiere si se afla in izolare la domiciliu. Impreuna, vom reusi!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Sursa foto: adevarul